Boc e slăbuţ…

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Boc e slăbuţ…

Politică 17 August 2010 / 00:00 463 accesări

În PDL bate vânt de schimbare. În ultimul timp, tot mai multe voci răzleţe trimit săgeţi spre Emil Boc. Deputatul PDL Sulfina Barbu, liderul Organizaţiei de Femei pedeliste, a declarat, ieri, că este nevoie de o conducere interimară a partidului, întrucât actualul Birou Permanent Naţional (BPN) este spectator la scăderea încrederii populaţiei în partid. Replica lui Boc nu a întârziat, însă a fost palidă, el transmiţându-i Sulfinei că toate problemele se discută în partid, nu în afara lui. La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu aminteşte că partidul are un statut şi o conducere legitimă, iar premierul, care este şi preşedintele partidului, are suficient timp pentru partid. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a susţinut că tocmai cei care critică lipsa de implicare a miniştrilor în viaţa de partid nu se ocupă îndeaproape de treburile curente ale PDL. Un alt pedelist nemulţumit în acest partid este ministrul Turismului, Elena Udrea, care a reamintit că ea a spus de acum trei luni că nu este bine ca miniştrii să aibă funcţii de conducere în partid. Blonda Turismului îi transmite lui Boc că a fost prea indulgent şi că acel cartonaş galben arătat lui Cristian Preda sau Sever Voinescu nu există în statutul PDL, ci la meci: “A fost indulgent, şi recunoaşte acest lucru. Este preşedintele partidului, este cel de la care aşteptam să ia măsurile de a ordona acest partid.” Mâna lungă şi nu foarte curată a ministrului nostru blond, prin care a fost aprins fitilul celor mai urâte scandaluri din politica românească, s-a ridicat şi i-a arătat premierului obrazul pentru slăbiciunea de a nu fi şi el o dată autoritar. Apoi a boscorodit şedinţele BPN, a cerut noi reguli… ca un adevărat conducător portocaliu.



12