Boc hărţuieşte şi bebeluşii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Boc hărţuieşte şi bebeluşii

Eveniment 03 Decembrie 2010 / 00:00 953 accesări

MAMELE LA RÂND. Cu toate că România este deficitară la capitolul creşe şi programe de protecţie a copiilor cu vârstele între 1 şi 3 ani, premierul Emil Boc şi „vedetele” sale din Guvern încearcă să oblige mămicile să se întoarcă la serviciu, cu toate că multe dintre ele câştigă mult prea puţin pentru a-şi permite să plătească o bonă pentru creşterea copilului, asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că la creşe copiii sunt primiţi abia după vârsta de trei ani. Dacă pe de o parte, pentru apropiaţii săi din Guvern, Boc dă prime şi al 13-lea salariu, drept „recompensă” pentru că au dus ţara de râpă, pe de altă parte, premierul hopa mitică bagă mâna adânc în buzunarele „prostimii”. După ce a făcut pe „doctorul Ciomu” cu salariile funcţionarilor publici, Boc a pus ochii pe mămici pentru a le scurta concediul maternal astfel încât să le trimită la muncă mai devreme, pentru că, spun ei, aşa vor „cămătarii” de la FMI. După ce mămicile i-au „ameninţat” pe guvernanţi cu un mega scandal, reprezentanţii Coaliţiei s-au adunat, ieri, la Palatul Victoria pentru a analiza variantele privind concediul maternal. Numai că aceştia au discutat problema până au amânat-o pentru săptămâna viitoare. Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian a arătat că, în discuţia de ieri a liderilor coaliţiei, reprezentanţii minorităţilor au propus ca durata concediului maternal să fie de trei ani, dar cu o indemnizaţie lunară redusă la 600 lei. La această variantă se mai adaugă alte trei propuneri ale ministrului Muncii, precum şi varianta avansată de UDMR. Iniţial, PDL a decis, luni, să susţină propunerea ministrului Muncii, Ioan Botiş, ca mamele aflate în concediu de creştere a copilului să primească timp de un an 85% din salariu, apoi acestea să fie încurajate să se întoarcă la serviciu, primind 500 de lei lunar, timp de încă 12 luni. La rândul său, vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat că o variantă este ca durata concediului maternal să rămână la doi ani, dar cu o eventuală reducere a limitei maxime a indemnizaţiei de la nivelul actual de 3.400 lei, şi ca întoarcerea mai devreme la locul de muncă să reprezinte o opţiune a mamei, nu o obligaţie. Alte variante prevăd ca mamele să beneficieze timp de 24 de luni de indemnizaţie, dar aceasta să fie plafonată la 1.000 de lei sau la 1.500 de lei, iar bonusul pentru întoarcerea la serviciu mai devreme să fie de 100 de lei lunar.

PAHAR UMPLUT. Ajunse la capătul răbdării, mamele sunt decise să protesteze, săptămâna viitoare, în faţa Guvernului, solicitând menţinerea acestei perioade la doi ani, respectiv la trei ani pentru copilul cu handicap, dar şi revenirea la valoarea indemnizaţiei din mai 2010. Reprezentanţii asociaţiilor mamelor au apreciat că măsurile anunţate vor avea un impact negativ asupra dezvoltării şi integrării copiilor în comunitate, mai ales în lipsa unui sistem integrat de servicii sociale de îngrijire şi creştere a copilului pentru primii trei ani de viaţă (creşe, grădiniţe). De asemenea, Partidul Conservator a anunţat că se angajează să asigure reprezentarea în instanţă a mamelor afectate de eventualele măsuri ale Guvernului Boc. Referitor la măsurile Guvernului, senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza a declarat, ieri, că actualii guvernanţi sunt mai cinici decât cei care au reprezentat vechiul sistem comunist şi că acum problema liderilor PDL este să se ocupe de bone, şi nu de mame. „Prin aceste măsuri, Guvernul este în stare de atentat la fiinţa naţională. Dacă se adoptă aceste măsuri, se va reduce natalitatea şi prin 2050, vom ajunge la 12 - 15 milioane, cel mult”, a spus Mîrza. Senatorul PSD a subliniat că, în aceste condiţii, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, este preocupată de o lege privind bonele. De asemenea, deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat că măsura de reducere a concediului maternal nu are „nicio logică” şi nu se bazează pe o „analiză foarte serioasă”. Aproape 100.000 de mame aflate în concediu maternal nu vor mai primi anul viitor indemnizaţia pentru creşterea copilului, dacă Guvernul va aproba măsura propusă de FMI de a reduce durata concediului maternal la un an.



12