Pe unii îi roade pizma. Rău... Fostul premier Emil Boc consideră că Guvernul Ponta va găsi motive să promoveze proiectul de la Roşia Montană pe altă cale, prin Hotărâre de Guvern, nu prin Parlament, apreciind drept „o cacealma“ respingerea proiectului, „o încercare de adormire“ a celor care se opun acestuia. Întrebat de jurnalişti cum comentează respingerea proiectului de lege privind Roşia Montană, Emil Boc a spus că cei de la USL recurg la „un joc de-a şoarecele cu pisica“ pe tema acestui proiect minier. El a afirmat că, din nefericire, „jocul de-a şoarecele şi pisica se va încheia cu adoptarea de către Guvern a proiectului Roşia Montană“. Nu ştim dacă ar mai fi cazul să comentăm declaraţiile celui care a demonstrat deja cum să duci românii la sapă de lemn. Comisia parlamentară specială a respins luni, cu 17 voturi „pentru“ şi două abţineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană.