Boc îşi numără „succesurile”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Boc îşi numără „succesurile”

Eveniment 08 August 2011 / 00:00 502 accesări

TOATE „BUNE” ŞI „FRUMOASE” România este ţara paradoxurilor. În timp ce lumea întreagă tremură la ideea că este foarte posibil să asistăm la o reîntoarcere a crizei economice, premierul României a ieşit, ieri, într-o videoconferinţă cu prefecţii şi le-a transmis „supuşilor” din teritoriu realizările măreţe ale guvernării sale, arătând de parcă s-ar fi aflat în plină campanie electorală. Dacă în primă fază a spus, despre situaţia economică, că „suntem departe de a ne bucura şi de a fi feriţi de pericole”, premierul Boc a declarat că ţara noastră stă mai bine decât alte state din punct de vedere al deficitului şi al gradului de îndatorare. „România are nevoie de maximă precauţie şi evitarea oricăror politici populiste. Spun asta în contextul în care lucrurile nu s-au liniştit în plan internaţional. După cum ştiţi, America a fost la 12 ore de a fi în situaţia de a nu plăti pensiile, iar Standard& Poors a retrogradat ratingul de ţară al Americii. Nici în Europa apele nu sunt liniştite şi ţări precum Grecia, Italia, Spania, Portugalia sau Irlanda trec prin serioase dificultăţi”, a subliniat premierul, care a spus că România „trebuie să se întindă mai puţin decât e plapuma”.

VENITURI MAI MARI Premierul a amintit că la începutul lunii august prima de risc pentru investiţii este cu 25% mai mică faţă de august 2010, lucru care înseamnă că România a câştigat în ultimul an încrederea pieţelor internaţionale. Boc a reiterat că veniturile încasate la buget au fost cu 9,6% mai mari decât primele şase luni din 2010, că evaziunea fiscală a scăzut, arătându-şi „roadele”, că exporturile au crescut cu 34% în acest an, că industria s-a revigorat, inclusiv cea a construcţiilor. De asemenea, premierul i-a îndemnat pe inspectorii de muncă din teritoriu să continue combaterea muncii la negru şi să dea semnalul că demersul lor nu e „o acţiune de vară”. Şeful Executivului a mai anunţat că Guvernul va stabili, până la începutul lunii septembrie, cuantumul sumelor care trebuie plătite anul viitor bugetarilor cu titluri judecătoreşti executorii, precum şi graficul de plată în 2012 şi în anii următori, pentru a se încadra într-un deficit bugetar de 3%. „În privinţa recuperărilor la salariile bugetarilor vă invit la maximă precauţie”, a spus premierul către prefecţi.

MODIFICAREA CONSTITUŢIEI, O PRIORITATE Un capitol aparte al discursului cu tentă electorală l-a constituit revizuirea Constituţiei, deşi nu ştim în ce măsură prefecţii şi şefii deconcentratelor din teritoriu ar putea fi implicaţi în acest act. Astfel, premierul Emil Boc le-a spus prefecţilor că deficitul maxim de 3% din PIB trebuie introdus urgent în Constituţie, precizând că tot prin legea fundamentală este necesar a fi stabilit ca banii împrumutaţi să meargă la investiţii. În fine, premierul le-a mai spus prefecţilor că aşteaptă de la ei o listă cu tot patrimoniul care poate fi trecut în administrarea autorităţilor locale.



12