Boc le cere prefecţilor să facă treaba Curţii de Conturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din ciclul inepţiilor PDL

Boc le cere prefecţilor să facă treaba Curţii de Conturi

Politică 02 August 2010 / 00:00 439 accesări

Premierul Emil Boc nu ştie despre ce vorbeşte. Pare că a aterizat de curând în fruntea Guvernului şi nu ar fi lucrat niciodată în administraţia locală, deşi deţinea funcţia de primar al Clujului înainte de a deveni premier. El a solicitat, într-o videoconferinţă, ca prefecţii să verifice proiectele finanţate din fonduri europene care au întârzieri de la calendarul stabilit, deşi reprezentantul Guvernului în teritoriu nu are nicio abilitate, pe parte administrativă, să controleze proiectele depuse de primării sau consilii judeţene care au obţinut finanţări din fonduri comunitare. Premierul pune în cârca autorităţilor locale proasta gestionare a fondurilor europene şi le reproşează că întocmesc prost documentaţiile pentru proiecte, deşi, de cele mai multe ori, însuşi Guvernul intervine în accesarea fondurilor europene şi modifică, în ultima clipă, criteriile pe care autorităţile locale trebuie să le îndeplinească, cum a fost cazul proiectelor depuse pe Măsura 3.2.2. a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. \"Fondurile europene reprezintă lozul câştigător al ieşirii mai repede din criză, dar acest lucru depinde şi de cum se mişcă Guvernul de la Bucureşti, dar şi de cum autorităţile locale decid şi acţionează la implementare. Până la semnarea contractului, problema e în curtea Guvernului, după semnarea contractului, problema în cea mai mare parte e în curtea beneficiarului şi a celui care implementează, adică a autorităţilor locale\", a declarat premierul.



12