REFUZ Ieşit de ceva vreme din prim-planul peisajului politic, fostul premier Emil Boc suferă de nebăgare de seamă. Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la Cluj-Napoca, el a anunţat că nu se va înscrie în cursa internă din PDL pentru nominalizarea unui candidat la prezidenţiale. Nici nu credem că avea prea multe şanse de a ieşi preşedinte, mai ales că a lăsat în urmă, după ce a plecat de la guvernare, un adevărat dezastru: pensii şi salarii tăiate, şomeri cu duiumul, firme închise etc. „Cred, în actualul context, că dreapta are nevoie, mai mult ca niciodată, să fie unită sau să se unească cât mai repede, pentru că doar aşa va putea învinge stânga la alegerile prezidenţiale. Cu cât se va face mai târziu această unificare a dreptei, cu atât se vor diminua şansele victoriei”, a afirmat Boc. Pe de altă parte, primarul Clujului a spus că susţine ideea unui singur candidat al dreptei la prezidenţiale. „A merge cu mai mulţi candidaţi ar însemna o diminuare substanţială a şanselor de victorie”, a subliniat Emil Boc.
PROPUNERI În altă ordine de idei, fostul premier declara, şi la sfârşitul lunii august, că doreşte să rămână primar la Cluj-Napoca: „Mă înscriu în cursă la bloc la mine, respect opiniile colegilor, dar eu rămân la Primăria Cluj-Napoca”, spunea, atunci, Boc. Mai mulţi lideri ai PDL au afirmat în ultima perioadă că Emil Boc sau Cătălin Predoiu ar fi potriviţi să reprezinte partidul în cursa alegerilor prezidenţiale din 2014, în condiţiile în care luni au început înscrierile pentru desemnarea candidatului formaţiunii la Preşedinţie. Potrivit calendarului stabilit de Colegiul Director al PDL, cei care doresc să se înscrie în alegerile interne pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale trebuie să facă acest lucru timp de o săptămână, între 7 şi 14 octombrie. Candidaţii trebuie să prezinte apoi colegilor de partid, până în 14 decembrie, un proiect pentru România. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a exclus o candidatură a sa la prezidenţiale, în schimb a afirmat că o variantă valabilă pentru cursa pentru Cotroceni este Cătălin Predoiu.