Boc speră să nu apară vreo situaţie care să determine PD să iasă de la guvernare?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Boc speră să nu apară vreo situaţie care să determine PD să iasă de la guvernare?!

Politică 17 Ianuarie 2007 / 00:00 516 accesări

Preşedintele PD, Emil Boc, a participat, luni seara, la o emisiune televizată, ocazie cu care a fost întrebat ce ar putea determina partidul său să iasă de la guvernare. Drept răspuns, Boc şi-a exprimat speranţa să nu se ivească vreo situaţie care să determine PD să iasă de la guvernare, cum ar fi o „decizie extrem de nelegală” sau un „abuz fără precedent”: „Nu avem nicio strategie premeditată pentru a ieşi de la guvernare cu miniştrii noştri şi sperăm să nu fim determinaţi să ajungem vreodată la această decizie”. În opinia lui Boc, Alianţa PNL-PD nu este o mireasă înfloritoare, ci o soţie după doi ani de căsnicie. El şi-a nuanţat declaraţia, susţinînd că „în căsătorie, în primii ani, apar cele mai delicate probleme” şi a acceptat că o căsnicie poate ajunge la divorţ „cu acordul sau fără acordul părţilor”. Liderul democrat a ţinut să precizeze că relaţia dintre partidul său şi liderul PNL „a început să se răcească” din momentul în care Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că s-a răzgîndit în privinţa declanşării anticipatelor, deşi democraţii şi liberalii stabiliseră împreună acest lucru. „Evident că asta PD nu poate uita aşa de uşor, pentru că PD nu a fost niciodată în situaţia de a nu-şi duce pînă la capăt deciziile”, a avertizat liderul democrat. Un alt subiect asupra căruia Boc s-a pronunţat a fost relaţia premierului Tăriceanu cu preşedintele Băsescu: „E păcat că în loc să se prefere o relaţie de colaborare, s-a preferat una orientată către unele grupuri de interese". Boc s-a arătat absolut convins că, în momentul de faţă, cabinetul Tăriceanu se bazează în Parlament pe trei formaţiuni politice: PNL, PD şi UDMR. Din punctul său de vedere, soluţia acestei situaţii în Parlament ar fi alegerile anticipate, însă Boc a atras atenţia că declanşarea acestora nu depinde de PD, pentru că premierul e liberal.

Taguri articol


12