Boc susţine că ne-a lăsat o ţară model în Europa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Culmea minciunii politice

Boc susţine că ne-a lăsat o ţară model în Europa

Politică 19 Iulie 2012 / 00:00 297 accesări

PROGRESELE… SĂRĂCIEI NOASTRE Vi-l mai amintiţi pe Emil Boc? Ei bine, fostul premier a ajuns primar de Cluj şi din această poziţie a început să ne servească lecţii de patriotism şi demnitate. Disperat să-l apere pe Băsescu, Boc atinge acum culmile tupeului. El a declarat, ieri, că, dintr-o ţară model, România a ajuns \"oaia neagră a Europei\": \"Toate progresele pe care România le-a făcut în ultimii trei ani de zile, atât în plan economic, cât şi în plan politic pe justiţie, şi mă refer la MCV, au fost practic distruse în aceste două luni de guvernare de către USL, România devenind practic oaia neagră a UE. Dintr-o ţară model, apreciată şi respectată pentru deciziile economice de stabilitate în timp de criză, am ajuns oaia neagră a Uniunii Europene\".

GLUME… NESĂRATE Fostul premier încearcă acum, după ani buni în care a sărăcit sistematic populaţia, să dea vina pe un Guvern care nu avea cum să facă minuni în doar două luni. Boc susţine că \"limbajul actualei guvernări este dublu, una se spune în ţară, altceva se spune în exteriorul ţării\". El crede că \"răul produs României nu va fi recuperat o bună parte de timp de acum înainte\" şi asta în condiţiile în care Boc se poate lăuda ca fiind promotorul celor mai multe ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Cel mai contestat premier în ultimii 22 de ani a acuzat că tot ce s-a \"acumulat bun pe justiţie în ultimii ani se prăbuşeşte ca un castel de nisip. Tot ce am clădit în aceşti ani pe linia Schengen şi ne pregăteam în toamnă să primim acceptul pe Schengen pe partea aeriană şi maritimă din nefericire se scufundă şi se amână iarăşi nedefinit\". Boc o fi vrut să se dea simpatic şi să facă o glumă, dar, până la urmă, a dat cu oiştea în gardul propriului Guvern.

Taguri articol


12