Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, îi cere premierului Emil Boc, într-o scrisoare deschisă, să prezinte în faţa Parlamentului, la începutul sesiunii de toamnă, situaţia absorbţiei fondurilor europene, precum şi evaluarea miniştrilor cu atribuţii în domeniu. În textul scrisorii, Geoană face referire la scrisoarea pe care a trimis-o preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pe 23 iunie, în care erau exprimate \"mari îngrijorări, la nivel european şi naţional, în legătură cu capacitatea administrativă a autorităţilor române, începând chiar cu cea a Guvernului României, de a utiliza fondurile europene pe care le avem la dispoziţie pentru perioada 2007-2013\". Geoană atrage atenţia că \"o rată de absorbţie de aprox. 3% nu poate să nu provoace o reacţie fermă din partea instituţiilor statului român. De patru ani şi jumătate, de când suntem membri ai Uniunii Europene, plătim mai mult către bugetul UE decât reuşim să atragem. O resursă fundamentală pentru dezvoltarea României este irosită, doar pentru că nu există suficientă fermitate şi competenţă în valorificarea poziţiei pe care o avem ca membru al UE\". Geoană apreciază că \"o asemenea situaţie nu mai poate fi tolerată\". El îi cere premierului să stabilească \"responsabilii care fac ca miliarde de euro să zacă nefolosiţi la Bruxelles, în timp ce românilor li se reduc veniturile. Riscăm ca aceşti bani să fie pierduţi pentru România şi să fie direcţionaţi către ţări europene care se confruntă acum cu mari probleme economice\".