Ca mod de exprimare, bocetul politic seamănă foarte mult cu urletul lupului din pădure. Precizare. Cu puţin timp înainte de deschiderea sezonului de vînătoare. Faţă de schelălăitul unor politicieni, e mult mai demn. Sigur, într-o oarecare măsură. De cînd cu criza mondială, bocetul s-a implementat profund în politică. El este prezent în toate sferele de influenţă. Ca o noutate a momentului istoric pe care îl trăim, bocetul politic a căpătat şi nuanţe prezidenţiale. Nu pe faţă, desigur, pentru că nu se cade ca un jucător să se smiorcăie după fiecare contact cu adversarul. Cu adversarul, cu adversarul, dar ce te faci cu aliatul, că şi ăsta-i cotoios! La nivel prezidenţial, bocetul se manifestă pe tăcute, cu dinţii bine înfipţi în buzele de jos, pînă la sînge, şi cu oftaturi. Bocetul prezidenţial debutează cu plînsul în pumni. Ca să nu se strecoare vreo confuzie, precizăm că nu în pumnii clasei muncitoare. Nici nu se recomandă să ai de-a face cu ei! Spuneam că bocetul politic este motivat de efectele crizei mondiale. Aşa se justifică neajunsurile de pe plan local şi lipsa de mobilitate a celor care ne conduc precum pupăza din tei. În ultima vreme, politicienii noştri au devenit extrem de plîngăcioşi. Sensibili de nu se poate! Aştia plîng din orice! Se dau în gît unii pe alţii şi după aia plîng. Se arestează între ei ca la balamuc. Deşi criza nu-i afectează pe miliardarii autohtoni, ei bocesc în faţa naţiunii. Nici nu i-ai atins cu vîrful degetelor şi, gata, încep să bocească şi să se văicărească! Mai nou, demisiile unor politicieni reprezintă motiv de inspiraţie în materie de bocete cu strigături. Înainte, dacă îmi amintesc eu bine, nu era atîta jale în ţara românească. Acum, fraţilor, nu poţi să mai schimbi pe nimeni din funcţie! S-a spus că prezidentul s-ar putea să piardă alegerile. Şi ce dacă s-a spus? Cîte nu spune lumea? Ei bine, bocitoarele de serviciu au început marea jelanie. Pentru că au crescut enorm exigenţele în materie de bocet politic, se merge pe impactul scenariului şi mai puţin pe strigături de genul “Pe noi cui ne laşi?” În ce priveşte tematica şi mesajul bocetului politic, se pune un accent deosebit pe scenariile lacrimogene care să provoace revolta în populaţie. Ce aveţi, bă, cu preşedintele, mama voastră de haimanale! Într-un registru mai jos, cel al funcţiilor, se poartă bocetul cu dedicaţie. În diverse situaţii. Cum simte că-i fuge pămîntul de sub picioare, deşi e o glumă proastă a celui care trage preşul, politicianul nostru oropsit se pune pe bocit. Sărmanul, e uzat şi stresat. E descumpănit. Poate că se află într-o pasă proastă… De cînd cu criza, politicienilor le place să le plîngi de milă. Cu toate că o duc la fel de bine ca în anii în care nimeni nu avea habar de vreo criză, cu excepţia crizelor alcoolice. Trăim vremuri care reclamă o creştere accentuată a consumului de hîrtie igienică şi dumnealor îşi plîng reciproc de milă!