Jucătorul constănţean de tenis Alexandru Bodnariuk (CS Ştiinţa, antrenor Daniel Dragu) s-a calificat în finala turneului din cadrul Circuitului Naţional al Federaţiei Române de Tenis rezervat junioarelor sub 14 ani, care are loc la baza sportivă “Galaxy Best” din Bucureşti. Bodnariuk a trecut de Alexander Gima (LPS “Nicolae Rotaru”, antrenor Daniel Dragu), cap de serie nr. 5, cu 1-6, 6-4, 6-3, de Mihai Ţăroiu (Palatul Copiilor Bucureşti), cu 6-2, 6-1, de Matei Nicolescu (TC Bucureşti), cu 5-7, 7-5, 6-1, şi de Valentin Popescu (TC Ilie Năstase), cu 6-2, 6-3, şi se va duela pentru trofeu cu Eugen Durnescu (Daimon SC). Un alt constănţean, Adrian Gabi Boitan (Tenis Club Idu Mamaia, antrenor Damian Petcu), cap de serie nr. 3, a ajuns până în semifinale, învingându-i pe Vlad Niculae (Galaxy Club), cu 4-6, 6-4, 6-4, pe Gabriel Liahovici (TC Baia Mare), cu 6-3, 6-2, şi pe Cristian Andreescu (CSM Slobozia), cu 4-6, 6-4, 6-1, dar a cedat în ultimul act în faţa lui Durnescu, cu 5-7, 6-1, 5-7.
În întrecerea fetelor, Selma Cadâr (LPS “Nicolae Rotaru”, antrenor Lenuţa Ivancu), cap de serie nr. 2, s-a oprit în semifinale, după ce le-a învins pe Oana Cocan (CS Winners TC), cu 6-0, 6-2 şi pe Paula Ioniţă (TC Enache), cap de serie nr. 7, cu 6-1, 6-3, dar a cedat în penultimul act în faţa Taniei Mare (TC Kofe), cap de serie nr. 4, cu 3-6, 6-2, 1-6. Constănţeanca a disputat şi finala de dublu, unde a făcut pereche cu Laura Cazacu (CS Kofe), cele două fiind învinse de Tania Mare şi Alexandra Prisăcariu (Daimon SC), cu 4-6, 6-1, 3-10.