Iubitorii operei sunt aşteptaţi, duminică seară, de la ora 19.00, în sala Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, pentru a urmări unul dintre cele mai frumoase titluri din repertoriul puccinian, „Boema”. Chiar şi acum, la 114 ani de la prima reprezentaţie, farmecul „Boemei” rămâne neschimbat, creaţiile lui Puccini fiind una dintre cele mai sensibile şi apreciate opere. Reprezentaţia de duminică va aduce în faţa publicului invitaţi din Ţara Soarelui Răsare: dirijorul Koichi Inoue, care se va afla la pupitrul orchestrei Teatrului „Oleg Danovski” şi sensibila soprană Akiko Hayakawa, în rolul delicatei Mimi.
Din distribuţia piesei mai fac parte: Răzvan Săraru (Rodolfo), Ionuţ Pascu (Schaunard), Stela Sârbu (Musetta), Ioan Ardelean (Marcelo), Constantin Acsinte (Collin), Laurenţiu Severin (Alcindoro şi Bennoit), Ciprian Done (Parpignol) şi Marius Eftimie (vameşul).
Spectacolul, în regia bulgarului Ognian Draganov, a avut premiera la teatrul constănţean în 2002. Costumele sunt realizate de scenografa Ţvetanka Stoinova, iar decorurile poartă semnătura unui alt bulgar, Boris Stoinov. Maestru de cor este Adrian Stanache, de reluarea spectacolului ocupându-se, în calitate de asistent de regie, Sandra-Răsvana Cernat.
Premiera operei „Boema” a avut loc la 1 februarie 1896, la Teatrul Reggio din Torino, sub bagheta lui Arturo Toscanini. Cei doi libretişti permanenţi ai lui Puccini, L. Illica şi G. Giacosa, s-au inspirat din romanul „Vie de boheme”, semnat de francezul Henri Murger. Acţiunea operei se petrece în Cartierul Latin, fiind un amestec de stări contradictorii, tristeţe şi bucurie, râs şi plâns, redate cu sensibilitate pe note muzicale de un farmec aparte.
Cu siguranţă, la reprezentaţia de duminică, spectatorii vor empatiza cu trăirile personajelor principale, lăsându-se atinşi de fiorul spiritului boem, alături de poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard, filosoful Collin şi, bineînţeles, delicata Mimi.