Bogdan Andone s-a despărţit de FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bogdan Andone s-a despărţit de FC Farul

Sport 29 Aprilie 2010 / 00:00 992 accesări

AMICAL CU FARUL II. După ce a pus pe lista de transferuri o parte dintre jucătorii experimentaţi din lot, FC Farul a încheiat ieri conturile şi cu veteranul formaţiei de pe litoral, Bogdan Andone. Mijlocaşul în vârstă de 35 de ani, care a îndeplinit şi funcţia de antrenor secund, a decis să-şi rezilieze contractul, deşi mai avea încă un an de angajament. „Ca să vin la Constanţa, am renunţat la doi ani de contract în Cipru. M-am întors în ţară cu gândul de a ajuta FC Farul să revină în Liga I, dar condiţiile au diferit faţă de ceea ce ştiam eu. Cum şansele de a promova sunt compromise, am decis să renunţ şi, de comun acord cu conducerea clubului, am hotărât să reziliem înţelegerea. Îmi pare rău că s-a ajuns în această situaţie, dar le urez celor de la Farul ca în sezonul următor să urce în prima ligă. Personal, îmi doresc să mai joc un an, dar nu ştiu dacă se va întâmpla în România sau în Cipru”, a spus Andone. „Este adevărat că am reziliat contractul cu Bogdan Andone şi suntem aproape de a ajunge la o înţelegere şi cu Marius Ene. În schimb, ceilalţi jucători aflaţi pe lista de transferuri nu vor să plece şi îşi doresc în continuare să ia bani de la FC Farul. Noi ne-am oferit să le dăm drumul să plece liberi, dar au refuzat, pentru că nimeni nu le-ar da actualele salarii. Probabil că se vor antrena separat, poate aşa le va creşte valoarea”, a explicat patronul constănţenilor, Giani Neldecu. Altfel, gruparea de pe litoral a efectuat ieri un singur antrenament, iar directorul tehnic Dennis Şerban a anunţat că elevii săi vor susţine vineri, de la ora 11.00, o partidă de verificare în compania formaţiei secunde a clubului de pe litoral, ambele amânându-şi meciurile programate la sfârşitul săptămânii.

DIAGNOSTIC DUR PENTRU SOARE. Accidentat grav în meciul cu FC Botoşani, Marius Soare a primit rezultatele RMN-ului efectuat în urmă cu câteva zile. Astfel, mijlocaşul în vârstă de 23 de ani a suferit o entorsă la genunchiul piciorului drept, însoţită de o ruptură multiplă de menisc şi ruptură a ligamentului încrucişat anterior. În aceste condiţii, jucătorul Farului va fi supus unei intervenţii chirurgicale la începutul săptămânii viitoare, urmând să absenteze de pe gazon cel puţin patru luni. Patronul grupării de pe litoral, Giani Nedelcu, susţine că Soare are asigurare medicală, iar cheltuielile vor fi acoperite de aceasta. „Pentru Marius Soare, clubul Farul nu plăteşte CAS, întrucât jucătorul nu are contract de muncă, ci convenţie civilă. În schimb, el beneficiază de asigurare medicală şi, după ce va veni cu diagnosticul, vom prezenta dosarul său la asigurator. În privinţa lui Henry, nu ştiu dacă are asigurare, dar a mai fost accidentat şi am achitat toate costurile. Vom plăti şi de această dată”, a spus Nedelcu.



12