Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat joi că CFR Marfă este într-o situaţie dificilă și că nu s-au înregistrat progrese, existând riscul falimentului dacă Executivul comunitar va considera că ștergerea datoriilor este un ajutor de stat acordat ilegal ...
Economia din România funcționează bine, dar există poveri pe care statul le impune companiilor, a declarat joi președintele Consiliului Concurenței (CC), Bogdan Chirițoiu - „Există multe analize ale unor instituții internaționale care ne arată că sunt probleme de funcționare ale statului. Nu-i ...
Consiliul Concurenței (CC) se află la mijlocul drumului spre reglementarea tarifelor serviciilor de termoficare. „Vrem să evităm cât mai mult risipa banului public. Am vrea să vedem servicii standard de termoficare, să existe diverse standarde de cost al gigacaloriei, de la un oraș la altul, adică ...
ȘASE, VINE CONCURENȚA! Multe firme mici și medii încalcă legea concurenței fără să-și dea seama, în principal pentru că nu au acces la servicii scumpe de consultanță juridică. Tocmai de aceea, Consiliul Concurenței, care împlinește, în 2017, 20 de ani de activitate, a demarat o ...
Intervenția statului pe piața polițelor RCA și plafonarea prețurilor ar putea determina grupuri de interese din alte sectoare economice să ceară același lucru, ceea ce ar afecta concurența și ar fi în detrimentul consumatorilor, a declarat, sâmbătă, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului ...
Modificările aduse legii energiei electrice ar fi putut duce la scumpirea electricității pentru consumatorii casnici și industriali, întrucât ar fi permis subvenționarea energiei din surse mai scumpe, pe seama celei produse mai ieftin, a declarat luni președintele Consiliului Concurenței (CC) ...
Legea privind comercializarea produselor alimentare este foarte complicată și va genera discuții ample cu privire la modul în care va fi aplicată, a declarat marți președintele Consiliului Concurenței (CC), Bogdan Chirițoiu - „Eu nu sunt lămurit. Ce înseamnă 51% produse românești? Pe ...
Modificarea legislației în procesarea produselor agroalimentare, transportul de mărfuri și sectorul construcțiilor poate aduce beneficii pentru consumatori și pentru economie de aproximativ 434 milioane euro pe an, respectiv 0,27% din PIB, potrivit unui raport al experților OCDE. „Guvernul a inclus ...
Să nu ne îmbătăm cu apă rece - economia crește acum, însă trendul pozitiv seamănă izbitor cu cel dinainte de startul crizei din 2008, avertizează șeful Consiliului Concurenței (CC), Bogdan Chirițoiu: „Văd continuitate faţă de anul trecut. Creşterea economică e aproape de nivelul pe ...
ANCHETE RAPIDE Consiliul Concurenţei (CC) a finalizat anul trecut 21 de investigaţii în domeniile energiei electrice, carburanţilor şi telecomunicaţiilor, amenzile aplicate totalizând aproximativ 54 milioane euro, în creştere cu 30% faţă de 2014, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan ...
FĂRĂ CUSUR Consiliul Concurenței (CC) a câștigat până acum toate procesele pe care le-a avut la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind contestațiile la amenzile acordate, a declarat duminică, pentru Agerpres, președintele incoruptibilului Consiliu al Concurenței ...
Durata investigațiilor derulate de Consiliul Concurenței (CC) este mare, însă se situează sub media europeană, a declarat joi președintele instituției, Bogdan Chirițoiu. Replica a venit după ce Silvia Vlăsceanu, oficial al Asociației Companiilor de Utilități din România, a spus că ...
Concurență mai mare înseamnă prețuri mai mici la polițele de asigurare. Așa gândește ASF și gândește bine. Drept urmare, firmele străine pot intra mai ușor în piața locală de profil, după ce arbitrul asigurărilor a decis să elimine obligația de a avea sedii în fiecare ...
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, spune că a recomandat Romsilva ca la valorificarea masei lemnoase să înceapă licitaţiile de la preţul minim din anul anterior și a adăugat că, dacă Regia va abuza de poziţia ei importantă pe piaţă, există pârghii legale de a ...
Concurența a început în forță noul an și a oprit afacerile aranjate ale unui mic cartel din piața de distribuție angro a carburanților. Amenzile primite de trei firme se ridică la circa 17 milioane lei. Și nu vrea să se oprească aici - potrivit președintelui instituției, Bogdan Chirițoiu ...
Consiliul Concurenţei (CC) a sancţionat companiile Inform Lykos România şi Zipper Data cu amenzi în valoare totală de 4,45 milioane lei (994.000 euro), pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială. În urma investigaţiei derulate în piaţa procesării automate a ...