Bogdan Hossu, din nou preşedinte Cartel Alfa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bogdan Hossu, din nou preşedinte Cartel Alfa

Social 18 Decembrie 2012 / 00:00 494 accesări

Bogdan Iuliu Hossu a fost reales în funcţia de preşedinte al Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”, în cadrul lucrărilor celui de-al 8-lea Congres al confederaţiei, la care au participat 260 de delegaţi din toată ţara - reprezentanţi ai structurilor sindicale afiliate, dar şi reprezentanţi ai filialelor din ţară, se arată într-un comunicat. În urma votului delegaţilor, conducerea pentru următorul mandat este formată din Bogdan Iuliu Hossu - preşedinte; Liviu Apostoiu - vicepreşedinte; Petru Sorin Dandea - vicepreşedinte; Marin Gruia - vicepreşedinte şi Ion Homoş - secretar general. În cadrul lucrărilor Congresului, au fost discutate şi adoptate rezoluţii legate de obiectivele viitoare ale Confederaţiei, printre aceste obiective numărându-se: Munca decentă şi modificarea de urgenţă a Legii Dialogului Social; Reactivarea Acordului Tripartit - pentru asigurarea creşterii salariului minim pe economie; Realizarea unei campanii publice care să determine Guvernul şi Parlamentul să ia măsuri urgente pentru ratificarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii; Dezvoltarea parteneriatului şi a dialogului social real; Solidaritate şi unitate sindicală la nivel naţional şi internaţional.

Taguri articol


12