Timp de aproape un an de zile, între primarul oraşului Năvodari şi reprezentanţii celor patru confederaţii sindicale: BNS, prin Dumitru Costin, Cartel Alfa, prin Bogdan Hossu, CSDR, prin Iacob Baciu şi CNSLR, Frăţia prin Marius Petcu, care, în prezent, formează SIND România, ce administrează Tabăra de ...
Preşedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat că susţine ideea recalculării pensiilor mari în baza legii pensiilor, precizînd că actul normativ aşa a fost gîndit de la început, dar clasa politică a dorit avantajarea unor sisteme de bugetari. Astfel, liderul sindiclal consideră că cea ...
Preşedintele \"Cartel Alfa\", Bogdan Hossu, a declarat, la finalul discuţiilor cu premierul Emil Boc, că după 20 iulie vor avea loc discuţii cu partenerii sociali privind posibilitatea majorării salariilor în acest an. În cazul în care se va aplica majorarea, aceasta va ţine cont de evaluările economice pe ...
Comitetul Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) „Cartel Alfa” a decis, ieri, organizarea, în Bucureşti, în 9 iulie, a unui miting şi a unui marş la care sînt aşteptate peste 20.000 de persoane. Traseul marşului nu a fost încă stabilit, dar, potrivit sindicaliştilor, acesta va include şi ...
Cetăţeanul de rînd va ieşi din ce în ce mai mult în stradă, pentru că va creşte neîncrederea în clasa politică, iar criza economică va fi dublată de una socială şi se va ajunge la „un haos total”, a declarat, ieri, preşedintele “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu. Potrivit acestuia ...
După ce au protestat la jumătatea acestei luni cu peste 200.000 de oameni pe străzile capitalei Cehiei, Praga, sindicatele europene solicită încheierea unui nou pact social. Reprezentanţii marilor confederaţii de pe \"bătrînul continent\" vor să ajungă la un acord cu decidenţii politici europeni, care să ...
În pofida faptului că autorităţile invocă situaţia economică în sprijinul stopării oricăror creşteri salariale în acest an, marile confederaţii sindicale consideră că nivelul de trai al angajaţilor români a scăzut dramatic. Preşedintele Cartel “Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat că, pentru ...
La doar patru zile de la marşul de protest al Blocului Naţional Sindical (BNS) în Bucureşti pentru menţinerea slujbelor şi creşterea salariilor, marile confederaţii sînt decise să rezolve problema cîştigului minim lunar. Liderii confederaţiilor sindicale sînt hotărîţi să-i ceară, astăzi ...
Peste 100 de sindicalişti \"Cartel Alfa\" participă, sîmbătă, la Praga, alături de alţi 200.000 de sindicalişti europeni, la o euromanifestaţie în cadrul unei acţiuni europene organizate de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES). Nemulţumiţi de pierderea locurilor de muncă şi scăderea nivelului ...
Preşedintele CNSLR (Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România) - Frăţia, Marius Petcu, a declarat că sistemul pensiilor ocupaţionale este o propunere mai veche pe care nu o respinge, dar cere Guvernului începerea discuţiilor şi cu sindicatele pentru a se convige că proiectul nu va fi ...
Confederaţia \"Cartel Alfa\" a stabilit programul acţiunilor de protest organizate în cascadă în această lună. Calendarul sindicaliştilor include blocarea tezelor unice, organizarea unor mitinguri, pichete sau o grevă de solidaritate pe 5 iunie, înainte de alegerile euro-parlamentare, precum şi un \"mare\" ...
Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a declarat, ieri, că Ordonanţa privind deconcentratele va putea primi amendamente în cadrul dezbaterii din Parlament şi că preşedintele Traian Băsescu va avea discuţii pe această temă cu cei doi lideri ai partidelor aflate la guvernare. „Cine va avea ceva ...
Sindicatele ameninţă că vor bloca negocierile pe tema legii unice de salarizare a bugetarilor şi că nu vor mai participa la întîlnirile stabilite dacă reprezentanţii Guvernului nu vor prezenta propunerile tuturor ministerelor privind acest act normativ. Preşedintele \"Cartel Alfa\", Bogdan Hossu, a declarat ...
Liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat că aproximativ 2.000 de persoane vor fi înlocuite în funcţiile de director şi director adjunct ca urmare a aplicării ordonanţei privind deconcentratele. Potrivit lui Oprescu, aproximativ jumătate dintre cei ...
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) va începe discuţiile privind posibilitatea majorării salariului minim la 700 de lei de la 1 iulie 2009, această măsură fiind cuprinsă în acordul tripartit încheiat anul trecut de reprezentanţii Executivului cu sindicatele şi patronatele. Secretarul ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) face acest apel la Ministerul Finanţelor, ca primă instanţă de discuţii, şi către toţi membrii Guvernului să respingă propunerea de eliminare a drepturilor de autor, să nu modifice legislaţia în domeniu şi să întărească rolul de control în piaţa muncii ...