Boicotarea referendumului, reclamată la Parchet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Plângere USL

Boicotarea referendumului, reclamată la Parchet

Politică 08 Septembrie 2012 / 00:00 465 accesări

ATAC Înainte şi după referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, pedeliştii au susţinut sus şi tare boicotarea scrutinului din 29 iulie. Ba, mai mult, Băsescu şi cei din PDL i-au atacat, prin toate mijloacele posibile, pe reprezentanţii USL, pe care îi acuză că au îndemnat oamenii să iasă la vot. În contrapartidă, conducerea USL, prin co-preşedintele şi premierul Victor Ponta, a anunţat că Uniunea va depune plângere penală pe numele lui Vasile Blaga, considerat „şeful campaniei de boicot” a referendumului, pentru că, dacă procurorii consideră că Liviu Dragnea e vinovat pentru modul cum s-a votat în ţară, atunci şi Blaga trebuie să răspundă pentru primarii care au împiedicat votarea. „Mie, Codruţa Kovesi mi-a spus, în mod oficial, că jumătate din acele faimoase 500 de dosare sunt pentru vot multiplu sau ceea ce cercetau dânşii la USL era împotriva liderilor şi primarilor PDL, care au luat buletinele oamenilor şi care au dat bani ca să nu vină oamenii la vot. Pe cale de consecinţă, luni vom depune şi noi o plângere penală împotriva d-lui Blaga”, a spus Ponta, care îi informează pe cei de la PDL, pe această cale, că, potrivit legilor, împiedicarea cetăţenilor de a se prezenta la vot este o infracţiune prevăzută clar de legea referendumului.

INFORMARE În altă ordine de idei, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că USL va traduce pentru instituţiile din străinătate „memorabilul” comunicat DNA privindu-l pe Liviu Dragnea şi a susţinut că ceea ce trebuie făcut de urgenţă este ca Mona Pivniceru să propună noi procurori şefi. „La începutul săptămânii viitoare vom cere instituirea unei comisii parlamentare în legătură cu aceste aspecte şi, de asemenea, din acest weekend vom pregăti, tot pentru începutul săptămânii viitoare, informarea instituţiilor europene care sper să continue să fie preocupate de calitatea statului de drept din România”, a spus Antonescu. Pe fondul heirupismelor procurăreşti la adresa celor care „au instigat românii la vot”, liderii USL au anunţat, in corpore, că se autodenunţă pentru faptul că şi-au permis să îşi pună în aplicare obligaţia legală de politicieni privind motivarea electoratului să participe la tururile de scrutin. Atât Crin Antonescu cât şi Victor Ponta şi omologii lor din PC şi UNPR se pun la dispoziţia instituţiilor de anchetă pentru a explica în baza cărei legi şi-au făcut datoria.



12