Bulgaria a început, ieri, procedura de selectare a unor noi consuli generali, pentru a-i înlocui pe cei demascaţi ca agenţi sau colaboratori ai fostei Securităţi de Stat comuniste (DS). În săptămânile următoare, preşedintele bulgar, Gheorghi Părvanov, va primi o listă cu numele persoanelor care vor fi ...
Recentul scandal al interceptărilor telefonice din Bulgaria a luat amploare, ieri, presa dezvăluind stenogramele unor discuţii între doi deputaţi din cadrul partidului GERB şi directorul Agenţiei Vămilor. Înregistrările au fost dezvăluite de formaţiunea conservatoare Ordine, Lege şi Justiţie (RZS) ...
Decizia finală privind extinderea spaţiului Schengen aparţine statelor membre, iar Comisia Europeană (CE) are doar un rol de observator în acest proces. Olivier Bailly, purtător de cuvânt al CE a răspuns astfel unei întrebări legate de o informaţie publicată de agenţia de presă DPA, potrivit căreia ...
Olanda are o atitudine pozitivă faţă de eforturile Bulgariei de îndeplinire a criteriilor pentru accederea la Spaţiul Schengen, declară premierul olandez, Mark Rutte, într-o scrisoare trimisă omologului său bulgar Boiko Borisov. „Sunt convins că statele noastre vor continua să fie parteneri efectivi ...
FRANŢA Româncă acuzată de furt O româncă de 22 de ani a fost arestată sâmbătă seară, într-un complex comercial din Vannes, după ce, sub căruciorul copilului ei de un an, poliţia a descoperit haine furate din magazin, în valoare de 388 de euro. Asupra sa au fost descoperite şi alte haine de ...
“Premierul şi preşedintele rus dorm pe rând, pentru ca Rusia să nu rămână niciodată fără conducător”, a declarat joi şeful Guvernului, Vladimir Putin, în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu cetăţenii. “Totul este sub control, nu vă îndoiţi”, a afirmat ...
UNGARIA Accident rutier Doi cetăţeni români au murit după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune, ieri, cu o camionetă în centrul Ungariei. Accidentul s-a produs pe drumul 405, între localităţile Albertirsa şi Dabas. Cei doi români au murit pe loc, în timp ce şoferul camionetei şi ...
Preşedintele Bulgariei, Gheorghi Părvanov, afirmă că “premierul Boiko Borisov a devenit din ce în ce mai agresiv şi mai răutăcios, în condiţiile în care situaţia din ţară s-a înrăutăţit. Am sentimentul că agresivitatea lui Borisov creşte proporţional cu prăbuşirea regimului său ...
Puiul de câine ciobănesc bulgar primit cadou, în luna noiembrie, de premierul rus, Vladimir Putin, de la omologul său bulgar, Boiko Borisov, a primit numele Buffy, la sugestia unui băieţel de 5 ani din Moscova, Dima Sokolov, care a trimis propunerea prin e-mail. Dima şi părinţii lui au fost invitaţi la ...
O aderare separată a Bulgariei la spaţiul Schengen este în afara discuţiei, au declarat experţi pentru EurActiv, după ce Franţa şi-a reiterat opoziţia faţă de aderarea Bulgariei şi României în martie 2011. Aderarea la Schengen este o prioritate pentru cele două state, notează EurActiv. În Bulgaria ...
ITALIA Arestaţi pentru violarea unei fetiţe românce Patru persoane, inclusiv un român, au fost arestate în Italia, sub acuzaţia că ar fi violat-o în mod repetat, o perioadă îndelungată, pe o fetiţă româncă. Informaţiile care au condus la arestări au fost furnizate de victima altui caz de ...
Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, intenţionează să îi trimită încă un căţel omologului său rus, Vladimir Putin, pentru a obţine un preţ bun din partea Rusiei pentru participarea rusă la proiectul centralei nucleare de la Belene, a titrat publicaţia bulgară “Standart”. Bulgaria şi Rusia ...
Spre sfârşitul lunii noiembrie, lucrările de construcţie a podului rutier şi feroviar între oraşul bulgăresc Vidin şi Calafat din România sunt terminate într-o proporţie de 55%, se afirmă într-un comunicat de presă al Guvernului bulgar. „Sunt mulţumit de ceea ce am văzut. Sper că ei ...
MAREA BRITANIE Protestul vânzătorilor români de ziare 26 de români, foşti vânzători stradali de ziare, vor organiza o acţiune de protest la sediul publicaţiei “Belfast Telegraph”, un reprezentant al acestora afirmând că sunt discriminaţi, după ce contractele lor au fost întrerupte la 7 ...
UE nu este pregătită să îşi asume riscul aderării României şi Bulgariei la zona Schengen, iar posibila amânare a intrării lor în spaţiul fără frontiere interne ar putea avea trei motive, comentează blogul cotidianului francez ”Le Monde”. ”Cancelariile occidentale sugerează că ...
Cetăţenii ruşi sunt invitaţi să îl ajute pe premierul Vladimir Putin să găsească un nume pentru căţelul primit recent în timpul unei vizite în Bulgaria, a anunţat serviciul de presă al Guvernului. Orice persoană poate trimite o propunere de nume masculin pe site-ul personal al lui Putin ...