Un copil gras poate fi frumos, dar în niciun caz sănătos, o spun chiar medicii, care vor să-i descurajeze pe părinţi de la a-şi lăsa copiii să mănânce ce vor şi când vor. Preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu, atrage atenţia că obezitatea la copii nu este o drăgălăşenie, ci un pericol şi insistă pe alăptarea naturală la sân a acestora timp de şase luni. Pe această temă, SNMF a organizat ieri, la Palatul Parlamentului, o dezbatere publică privind impactul nutriţiei în primele 1.000 de zile asupra sănătăţii viitorului adult, demers ce şi-a propus să atragă atenţia asupra importanţei nutriţiei de la faza de concepţie până la vârsta de doi ani, o fereastră unică de intervenţie nutriţională pentru sănătatea viitorului adult. Dr. Tănăsescu a precizat că există o importantă relaţie între alimentaţia copilului şi patologia adultului. La rândul său, secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Pană, a amintit că, în ultimii ani, în România asistăm la o scădere a fenomenului de mortalitate infantilă şi maternă, dar suntem departe de locul unde ar trebui să fim. Pană susţine că trebuie schimbată sănătatea mamei şi a copilului, inclusiv prin măsuri de educaţie. Prof. dr. Dumitru Matei, de la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului, a afirmat că o serie de boli cronice care apar şi la copil, precum hipertensiunea arterială (40%), obezitatea şi supraponderabilitatea (20%) sau osteoporoza, evoluează de multe ori silenţios. El a insistat pe importanţa sănătăţii nutritice, prin diminuarea aportului de proteine, a dulciurilor şi a sării şi creşterea preponderenţei consumului de mâncare gătită în casă şi de legume şi fructe, precum şi a practicării sportului. Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie, prof. dr. Marin Burlea, a atras atenţia că au început să apară forme de diabet tip 2 chiar din timpul copilăriei, ceea ce este îngrijorător, o alimentaţie incorectă în primele două luni putând genera disfuncţii şi tulburări insurmontabile în dezvoltarea cognitivă a copilului. România înregistrează o prevalenţă ridicată şi în ceea ce priveşte obezitatea şi excesul ponderal, 59% dintre români fiind afectaţi de aceste afecţiuni, 45% dintre copii preferând dulciurile în locul legumelor, fructelor şi lactatelor, iar 43,6% dintre copii având deficienţă de fier la un an.