Bolnav plin de viermi şi cu picioarele putrezite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bolnav plin de viermi şi cu picioarele putrezite

Sănătate 17 Iunie 2010 / 00:00 1823 accesări

Un bărbat de 58 de ani, cunoscut ca om al străzii, a ajuns în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa într-o stare deplorabilă, cadrele medicale făcându-şi cruce, deşi nu sunt la primul pacient de acest fel. „Este vorba despre un om al străzii care a fost adus de pe strada Unirii din Constanţa, într-o stare greu de imaginat”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCJU, dr. Florian Stoian. Mai exact, bolnavul avea picioarele cangrenate, pline de viermi şi alte mizerii. Dr. Stoian a declarat că bărbatul îşi va pierde ambele membre, medicii nemaiputând face nimic în cazul său. În prezent, el este internat în secţia Chirurgie I a SCJU, unde se află în grija personalului medical. După ce starea sa de sănătate va fi echilibrată, el va fi supus intervenţiei chirurgicale, salvatoare în cazul său.



12