Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), Vasile Cepoi, a anunţat, vineri, că după-amiază erau 27 de cazuri medicale la care nu se putea ajunge. „Au fost declarate 13 cazuri de deces prin hipotermie, dar nu e vorba de decese în ultimele 24 de ore, e vorba de confirmarea unor decese anterioare în urma examenului anatomo-patologic având drept cauză hipotermia”, a menţionat Cepoi. La rândul său, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Marcel Lucaciu, a declarat că, în urma solicitării Ministerului Transporturilor, Inspectoratul General de Aviaţie a efectuat patru misiuni pentru acordare de asistenţă medicală de urgenţă pentru un număr de cinci persoane, iar joi au fost executate 37 de misiuni. Lucaciu a semnalat că Inspectoratul de Aviaţie a efectuat o misiune nocturnă pentru a ajuta o gravidă din judeţul Buzău.