Medicamentele din programul naţional de oncologie, terapiile de linia a II-a, lipsesc din multe farmacii din ţară, potrivit Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC). Potrivit FABC, membră a Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), semnalează că este vorba despre acele terapii denumite de linia a II-a, care sunt aprobate de Comisia de Oncologie de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. “Mai mult, întrucât fondurile pe anul 2010 alocate de casele judeţene de asigurări de sănătate au fost epuizate, o mare parte dintre farmaciile din judeţele Neamţ, Vaslui, Vrancea, Braşov, Galaţi şi Cluj nu mai eliberează reţete compensate, ceea ce va avea efecte dezastruoase asupra reuşitei tratamentului recomandat de medici, pacienţilor oncologici”, spun reprezentanţii FABC. Potrivit reprezentanţilor COPAC, în aceeaşi situaţie se află şi bolnavii de diabet, hepatită şi beneficiarii de transplant renal, iar reprezentanţii pacienţilor cer CNAS să găsească urgent soluţii pentru rezolvarea acestor probleme. “După ce bolnavii aşteaptă luni la rând să fie aprobat tratamentul, timp în care boala evoluează, nu îşi mai găsesc medicamentele în farmacii. Motivele sunt diverse: fie că farmaciile au eliberat aceste medicamente însă CNAS a întârziat primirea şi decontarea acestor reţete, fie perturbări în distribuţia acestor medicamente cauzate de exporturile paralele, încurajate de lipsa legislaţiei care să limiteze astfel de practici dăunătoare pacienţilor din România. Pentru că viaţa acestor pacienţi este în pericol, vom lua atitudine radicală”, a declarat Cezar Irimia, preşedinte al FABC. Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Constanţa, Vasile Rizea, a declarat că, deocamdată, nu sunt semnale negative din partea farmaciştilor constănţeni. Şi medicii oncologi din Constanţa spun că bolnavii nu se plâng de lipsa medicamentelor, dar că au fost probleme când au rămas pentru câteva zile fără tratamente.