SUTE DE BOLNAVI Sute de bolnavi cronic, din Timişoara, Constanţa, Cluj, Iaşi, Bacău, Mureş şi alte judeţe, care suferă de diferite boli cronice, vor protesta, astăzi, în Bucureşti, nemulţumiţi de lipsa fondurilor pentru tratamente şi a medicamentelor din farmacii. “Noi cerem să se ia măsuri concrete şi bugetare corespunzătoare. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS), ni s-a spus că nu mai sunt speranţe pentru bani în acest an, ci doar pentru 2010, însă problema este cum vom rezista până atunci. Nu vom pleca până nu vom primi asigurări că sistemul de sănătate va primi 6% din PIB, aşa cum este normal”, declara, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), din România, Cezar Irimia. El a explicat că 2.700 de persoane cu forme avansate de cancer aşteaptă ca dosarul şi tratamentele să fie aprobate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar la nivel naţional există numai 250 de oncologi care tratează peste 400.000 de pacienţi.
FARMACII FĂRĂ MEDICAMENTE De asemenea, distribuitorii au început să nu mai aprovizioneze spitalele pentru că nu şi-au primit banii, în farmacii nu se mai eliberează medicamentele necesare pacienţilor cu transplanturi, în timp ce persoanele cu boli rare au foarte puţine medicamente compensate. În plus, listele de aşteptare pentru cei care au hepatită şi scleroză multiplă “devin tot mai lungi”. “Pentru pacienţii cu HIV/SIDA se înregistrează tot mai multe întreruperi de tratamente, exemple elocvente fiind în judeţele Neamţ, Iaşi sau Hunedoara. Pacienţii sunt tot mai nemulţumiţi că trebuie să suporte integral costul medicamentelor şi să îşi plătească periodic un set de analize. Până şi selecţia pacienţilor care intră pe tratament a devenit haotică, nu de puţine ori aceştia ajungând să fie trataţi în ordine alfabetică”, a precizat Irimia.
COLEGIUL MEDICILOR „Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România (CMR), reunit vineri şi luând cunoştinţă de situaţia gravă în care se află bolnavii cronici, îşi exprimă adeziunea şi sprijinul total faţă de mitingul organizat de COPAC, în Parcul Izvor”, arată CMR. “Pacienţii constituie chiar raţiunea medicilor de a exista”, susţine preşedintele CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. La rândul său, CMR solicită Guvernului adoptarea urgentă de măsuri pentru a pune în practică revendicările COPAC, respectiv accesul imediat şi necondiţionat la tratament pentru toţi pacienţii, fără discriminare şi fără restricţii, conform Cartei Europene a Drepturilor Pacienţilor şi a legilor româneşti în vigoare; alocarea pentru sănătate a unui buget de cel puţin 6% din PIB; punerea în practică a sistemului de sănătate centrat pe pacient; transparentizarea fondurilor alocate sănătăţii.