Bolnavii din spital n-au putut vota

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bolnavii din spital n-au putut vota

Administrație 02 Iunie 2008 / 00:00 550 accesări

Odată cu modificarea Legii electorale în 2008, birourile electorale nu au mai asigurat, din oficiu, urna mobilă pentru persoanele care nu se pot deplasa la secţia de votare aferentă domiciliului. În această situaţie s-au aflat bolnavii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, precum şi medicii şi asistentele de gardă, care pînă acum votau într-o secţie special amenajată în spital. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvînt al SCJU, dr. Florian Stoian, aprox. 700 de persoane constînd în medici, asistente şi bolnavi nu şi-au putut exercita dreptul constituţional din cauză că nu au fost anunţaţi de schimbarea care s-a făcut în Legea electorală, neprimind nicio hîrtie oficială. „Ca în fiecare an, noi am făcut liste cu toţi cei care se aflau în spital în ziua de duminică, aşa cum am făcut şi la europarlamentare”, a declarat Stoian. Reprezentanţii Prefecturii Constanţa spun că Biroul Electoral Municipal (BEM) trebuia să se ocupe de organizarea secţiilor de votare, dar şi de informarea bolnavilor din spital. La rîndul său, preşedintele BEM, Romeo Glodeanu, a declarat că, potrivit legislaţiei în vigoare, cetăţenii care nu se puteau deplasa din motive medicale trebuia să depună o cerere către birou şi un certificat prin care să se ateste că se află în imposibilitatea de a se transporta. La alegerile locale de ieri nu au avut posibilitatea de a vota nici marinarii aflaţi în marş şi nici cei de pe platformele petroliere.



12