Pe zi ce trece, situaţia dezastruoasă din Sănătate scapă de sub control. Medicii atrag atenţia că nu mai au cu ce să trateze bolnavii, şi că nu toţi pacienţii au bani să-şi cumpere unele medicamente, existând situaţii când tratamentele sunt extrem de costisitoare. Un caz „fericit” este al pacienţilor care trebuie să scoată din buzunare pentru unele tratamente şapte milioane lei pe zi, spun medicii. Şeful Clinicii de Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Gheorghe Nicolae, trage un semnal de alarmă şi spune că s-a ajuns ca bolnavii să fie trataţi din rezerve. Şi în acest caz, rezerva ajunge pentru aprox. şapte zile, în funcţie de cazuri. Lipsesc medicamente importante pentru derularea fără probleme a actului medical, de la anestezice şi până la antibiotice. Şi în continuare secţia de ortopedie a SCJU rămâne în mare dificultate. Purtătorul de cuvânt al SCJU, dr. Florian Stoian, a declarat că secţia nu mai are materiale de osteosinteză, substanţe anestezice, de fapt, mai nimic. Medicii secţiei de terapie intensivă au solicitat antibiotice de ultimă generaţie pentru a putea trata anumiţi pacienţi a căror viaţă, fără aceste medicamente, este în pericol.
SPITAL DE STAT UNDE TOTUL SE PLĂTEŞTE. Chiar dacă spitalele sunt de stat, pacienţii au ajuns să plătească totul, cu mici excepţii. În SCJU, pe secţia ATI este internat un pacient cu meningită, a cărui stare de sănătate nu este tocmai bună. Pentru tratamentul bolnavului, medicii au fost nevoiţi să solicite familiei achiziţionarea unui antibiotic care costă aprox. şapte milioane lei, pe zi. Familia nu a avut de ales şi a cumpărat produsul pentru salvarea celui drag. „În cazul în care nu avem ce ne trebuie, iar familiile bolnavilor nu au posibilitate să procure medicamentele recomandate, apelăm la antibiotice mai ieftine, însă nu sunt la fel de eficiente”, spune purtătorul de cuvânt. Iar dacă bolnavii nu au norocul să răspundă la tratamente, Dumnezeu cu mila. Şi SCJU Constanţa nu este singurul din ţară care se confruntă cu această gravă problemă, mai toate unităţile întâmpinând mari dificultăţi.