Bolnavii HIV/SIDA au rămas fără medicamente!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fără precedent În mai multe judeţe din ţară

Bolnavii HIV/SIDA au rămas fără medicamente!

Sănătate 12 Martie 2014 / 00:00 856 accesări

Bolnavii HIV/SIDA din mai multe judeţe ale ţării au rămas fără medicamente. Oamenii sunt disperaţi, în condiţiile în care tratamentele pe care le iau periodic îi ţin în viaţă. Şi pacienţii judeţului nostru se află în această situaţie, a declarat preşedintele Asociaţiei „Noi şi ceilalţi”, membră a Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Pacienţilor Afectaţi HIV/SIDA (UNOPA), Angelica Mărgean. „Nu mai sunt medicamente, iar ei sunt foarte îngrijoraţi. Vom cere o întrevedere cu managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa, dr. Stela Halichidis, să vedem ce se va întâmpla”, a declarat ea. Prahova este un alt judeţ care trece printr-o situaţie similară. Preşedintele Asociaţiei „Noi şi Ceilalţi”, filiala Prahova, Iolanda Gheorghiu, a declarat, pentru cotidianul „Telegraf”, că este pentru prima dată când bolnavii HIV/SIDA din judeţ se confruntă cu o asemenea problemă. Reprezentanţii UNOPA au prezentat aceste probleme încă de la finele lui decembrie, când au fost trase primele semnale de alarmă. Totodată, şi conducerea Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) are cunoştinţă despre această problemă, sesizând, la rândul ei, autorităţile. Preşedintele ANPP, Vasile Barbu, a declarat, pentru cotidianul „Telegraf”, că problema ar fi apărut atunci când au tot fost transferate unele programe de sănătate de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la Ministerul Sănătăţii şi tot aşa. „Ştim, încă de săptămâna trecută, că unele judeţe ar fi rămas fără fondurile necesare achiziţionării medicamentelor. Am discutat cu noul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi această problemă. Trebuie să se discute şi cu Ministerul de Finanţe”, a declarat, pentru „Telegraf”, Vasile Barbu.



12