Ministerul Sănătăţii (MS) a suplimentat bugetul Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control HIV/SIDA cu peste 87.000.000 lei, întreg bugetul programului ajungând la 214.144.000 lei pentru anul acesta. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a verificat ieri, într-o videoconferinţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi coordonatorii de program, modul de derulare a programului. ”Printr-un efort financiar am reuşit ca la rectificarea bugetară să asigurăm fondurile necesare tratamentului integral al bolnavilor cu HIV/SIDA, fără sincope, pentru această perioadă. Fondurile ajung până în decembrie, în funcţie de situaţia fiecărui judeţ. Pregătim o nouă suplimentare de fonduri pentru lunile decembrie - ianuarie, la următoarea rectificare bugetară din toamnă, astfel încât să asigurăm tratamentul bolnavilor fără discontinuităţi”, a declarat Bănicioiu. După eveniment, ministrul Sănătăţii a informat reprezentanţii pacienţilor că, începând de anul viitor, MS intenţionează se organizeze licitaţii naţionale centralizate pentru achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare pentru o serie de programe naţionale, printre care şi Programul Naţional HIV/SIDA.