Orice conducător iscusit are în recuzita sa un bolnav de serviciu. După cum istoria modernă o atestă, bolnavul de serviciu este un viril deschizător de drumuri spre victoria prezidenţială reală. Se spune că bolnavul de serviciu are în raniţa sa un preşedinte de rezervă. În ultima vreme, discursurile politice au devenit banale, răsuflate şi fără zvîc. Oamenii s-au plictisit de cuvîntări. Orizontul lor de aşteptare se vrea a fi marcat de exemple semnificative. În lipsa altor demonstraţii menite să lase asistenţa cu gura căscată, bolnavul de serviciu poate face minuni, chiar dacă pare a fi o soluţie fragilă de moment. Din cînd în cînd, marii noştri politicieni vor să-şi arate faţa umană. Merg în zonele inundate şi se iau la harţă cu sinistraţii exasperaţi de lipsa de reacţie a autorităţilor. Cînd se înfundă în mîlul promisiunilor, pentru că este greu să ţii minte ce ai dat cu dreapta şi ce ai luat cu stînga, scot în faţă bolnavul. În fapt, ca să nu vă îngrijoraţi, este un bolnav închipuit, care acţionează ca tonomatul. Contează cine bagă fisa şi nu scorul. Individul în cauză este un actor desăvîrşit. A debutat încă din fragedă pruncie. Atunci, şcoler fiind, înghiţea bucăţi mari de cretă pentru a convinge corpul de cadre didactice că are febră. A avut, de-a lungul anilor, un succes bestial. În cariera sa de bolnav de serviciu, a luat-o de jos, cu roluri mici şi, în aparenţă, nesemnificative. La început, ducea tava într-o piesă de-a dreptul genială şi cu o distribuţie de zile mari. Cu totul accidental, în timpul premierei,a strănutat în paharul cu apă, împrăştiind şerbetul pe spectatorii din primul rînd, oameni de omenie. Aşa şi-a descoperit vocaţia de bolnav închipuit. Gestul ăsta de personaj dramatic, mereu răcit şi cu febră, face, de cîţiva ani încoace, carieră în politică. Cînd vine ora de plîns a marilor noştri politicieni, este scos pe rotile în faţă. Cînd plîng în faţa naţiunii, politicienii folosesc anumite segmente din corpul bolnavului închipuit. Se saltă fie pe umerii săi, fie pe fruntea-i înfierbîntată de excesul de tuse măgărească. S-a încercat, la început, înlocuirea bolnavului închipuit cu un suport artificial de plîns la comandă. Nu a mers deoarece lacrimile fierbinţi topeau ceara. Şi, pe urmă, să fim corecţi, scena plînsului cu un bolnav închipuit este mult mai autentică în direct. În perspectiva alegerilor care se apropie, bolnavului îi revin sarcini extrem de importante. Rămîne de văzut cui îi va mai lăsa drumul liber, fără bălării, către putere. Înţeleg că, încă de pe acum, s-a trecut la o selecţie exigentă a bolilor politice pentru care ar putea fi sacrificat. Curios, poporului îi plac conducătorii bolnavi. Sau poate că sînt alături de ei dintr-o oarecare zvîcnire umanitară. Domnule, să-l votăm şi pe ăsta că-i bolnav şi neajutorat. Fiţi liniştiţi, vom avea spectacole pe măsura aşteptărilor şi experienţei acumulate de cei de la SMURD. Bolnavul de serviciu are întotdeauna la el pastile şi buline colorate, precum şi seriile unor reţete compensate. Starea de leşin este declanşată de imperativele naţionale. E drept, politicienii îl exploatează şi trag turta pe spuza lor. Orice cădere de calciu a bolnavului stimulează creşterea în sondaje a popularităţii politicianului profitor. Politicianul donează sînge cu braţul bolnavului de serviciu…