Spectacolul Teatrului de Stat Constanţa, „Bolnavul închipuit”, o adaptare după celebra comedie a lui Moliere, s-a jucat cu sala arhiplină, la Galaţi, vineri seară, în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Naţional de Comedie. Actorii teatrului constănţean au câştigat respectul şi admiraţia publicului prezent în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi. De emoţii au avut parte nu doar actorii, ci şi Cristian Gheorghe, care şi-a etalat în faţa publicului „de acasă” calităţile regizorale, nu doar pe cele actoriceşti. Emoţiile se prelungesc până astăzi, când se vor anunţa câştigătorii ediţiei din 2010 a prestigiosului Festivalul de Comedie.
„Publicul a fost foarte bun. Am urmărit reacţia sa şi la celelalte spectacole, din culise şi am observat că „Bolnavul închipuit” a fost foarte apreciat”, a spus interpretul lui Argan, talentatul actor Marian Adochiţei. Alături de el, Dana Dumitrescu, Georgiana Mazilescu, Florina Diaconu, Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu Toma, Andu Axente, Laura Iordan, Bogdan Bucătaru, Adrian Dumitrescu şi Florentin Roman au confirmat, pentru publicul alcătuit din iubitori de teatru şi specialişti - critici, regizori şi actori - că echipa „Dramaticului” constănţean este extrem de valoroasă şi competitivă. Într-un ritm alert, condimentat cu momente de balet - Raimonda Potlog, Larisa Samsonov, Dora Spirescu, Mădălina Stahei, Cristiana Drăgan, Daniela Gârbăcea şi Andreea Ţuţui - actorii de la malul mării fac un adevărat tur de forţă în cadrul acestui spectacol, susţinând ireproşabil partituri actoriceşti complexe.
În rândul spectatorilor s-a aflat şi actorul şi regizorul Bogdan Caragea, care şi-a însoţit colegii la Galaţi. „Atmosfera a fost excelentă. Este o trupă de foarte mare valoare, iar spectacolul a fost primit extraordinar. Publicul a aplaudat în picioare, timp de 15 minute”, a declarat cu entuziasm Bogdan Caragea.
Scenografia piesei „Bolnavul închipuit”, a cărei premieră a avut loc în primăvară, este realizată de Lăcrămioara Dumitraşcu, iar coregrafia îi aparţine Oanei Pisaroglu.
În competiţia de la Galaţi s-au înscris, anul acesta, producţii ale teatrelor din Galaţi, Iaşi, Bucureşti şi Constanţa.