Marea Britanie a consolidat măsurile de securitate în aeroporturi, după ce oficiali americani şi-au exprimat îngrijorarea că membri ai reţelei teroriste al-Qaida din Siria şi Yemen fabrică bombe ce ar putea fi plasate în avioane. Aeroportul londonez Heathrow este al treilea cel mai mare din lume, cu cel mai mare trafic din Europa, înregistrând 191.200 pasageri pe zi. Şi Departamentul de Securitate Internă a anunţat ieri că autorităţile americane vor consolida măsurile de securitate pe anumite aeroporturi din străinătate care au zboruri directe spre SUA. Departamentul nu a menţionat care sunt aeroporturile sau ţările ce vor fi afectate şi nici care sunt motivele ce au determinat luarea acestei decizii. Un responsabil al Departamentului de Securitate Internă a indicat totuşi că aeroporturile vizate se află în Orientul Mijlociu şi Europa.
Măsurile, care survin ca reacţie la informaţiile secrete obţinute în cadrul reevaluării regulate a ameninţărilor în lume, vor fi puse în aplicare în următoarele zile. ”Facem schimb de informaţii recente şi relevante cu aliaţii noştri străini şi consultăm industria aviatică”, a precizat, într-un comunicat, secretarul pentru Securitate Internă, Jeh Johnson. Oficiali americani au declarat pentru Reuters că administraţia Obama încearcă să ia măsuri sporite de precauţie pe aeroporturile europene, din cauza îngrijorărilor că membri ai reţelei al-Qaida din Siria şi Yemen şi-au unit forţele pentru a dezvolta bombe care nu pot fi detectate cu mijloacele tradiţionale şi care ar putea fi urcate la bordul avioanelor.
COADĂ PENTRU CONTROL Agenţia de Transport Aerian din SUA (TSA) va face ajustările necesare odată cu evoluţia constantă a ameninţării, a precizat un purtător de cuvânt, subliniind că aceasta înseamnă măsuri deja aplicate sau noi, cum ar fi controale suplimentare asupra persoanelor şi bunurilor lor. Acesta i-a sfătuit pe cei care călătoresc să ajungă la aeroport cu suficient timp înainte, pentru a putea trece de controale şi a fi siguri că nu-şi pierd zborurile. Cu precădere, obiectele electronice şi încălţămintea vor fi supuse unor controale şi mai minuţioase.
Potrivit FBI, noi ameninţări demne de luat în calcul provin, în ultima vreme, din Siria şi Irak. De altfel, preşedintele Obama avertiza, la sfârşitul lunii iunie, că europenii care îmbrăţişează cauza Jihadului în Siria şi Irak ar putea să intre, datorită paşapoartelor lor, fără viză în SUA. ”Unii europeni susţin cauza insurgenţilor sunniţi şi merg în Siria. Alţii merg în Irak, câştigă experienţă de luptă şi se întorc”, declara Obama, într-un interviu. ”Aceşti luptători au paşapoarte europene, nu au nevoie de viză pentru SUA”, a adăugat liderul de la Casa Albă.