Bombardiere ruse în apropiere de spațiul aerian a patru țări europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bombardiere ruse în apropiere de spațiul aerian a patru țări europene

Externe 05 Octombrie 2016 / 16:19 413 accesări

Două bombardiere ruse au fost interceptate de avioane militare aparținând mai multor țări NATO, după ce s-au apropiat de spațiul aerian al Norvegiei, Marii Britanii, Franței și Spaniei, notează BBC News online. Incidentul a avut loc pe data de 22 septembrie, însă un comunicat dat recent publicității de Ministerul francez de Externe a relevat dimensiunea cazului. Potrivit comunicatului, Norvegia a detectat două bombardiere de tipul TU-160 Blackjack care zburau la nord de spațiul aerian al țării și a trimis două avioane de vânătoare de tipul F-16 care au însoțit aeronavele ruse spre nordul Scoției. Forțele aeriene britanice au trimis aparate de zbor de tipul Typhoon pentru a intercepta bombardierele ruse care au zburat la vest de insulele Shetland, fără ca în vreun moment să intre în spațiul aerian al Marii Britanii. Două avioane franceze de tip Rafale au interceptat apoi aeronavele ruse la 100 de kilometri de coastele regiunii Bretania, a comunicat Ministerul Apărării de la Paris. Bombardierele și-au continuat zborul spre sud, fiind ulterior interceptate la nord de Bilbao de două aeronave spaniole de tipul F-18. Tot atunci, Ministerul de Externe al Islandei s-a plâns că două bombardiere ruse s-au apropiat de o aeronavă islandeză de pasageri care zbura pe ruta Reykjavik - Stockhlom.

Frecvența incidentelor de acest fel a crescut în mod semnificativ după ce relațiile Moscovei cu statele occidentale au cunoscut un declin accentuat în urma anexării regiunii Crimeea de către Rusia, în martie 2014.



12