Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa reaminteşte contribuabililor că şi în acest an persoanele fizice şi juridice beneficiază de bonificaţie la plata cu anticipaţie a tuturor obligaţiilor către bugetul local până la 31 martie 2010. Astfel, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Constanţa, persoanele fizice beneficiază de o bonificaţie de 10%, iar persoanele juridice, de o bonificaţie de 5% din sumele datorate pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport. SPITVBL reaminteşte, de asemenea, tuturor contribuabililor, că plata impozitelor şi taxelor locale se poate face la toate ghişeele instituţiei sau la oficiile poştale din localitate. Prin excepţie, contribuabilii care primesc înştiinţări de culoare roz sau bleu se vor prezenta în vederea achitării sumelor datorate la agenţiile fiscale sau serviciile specializate ale SPITVBL. Precizăm, totodată, că termenele scadente pentru plata impozitelor şi taxelor locale nu au fost modificate. Prin urmare, prima rată va fi achitată până pe 31 martie 2010, inclusiv, iar cea de-a doua rată va fi achitată până la 30 septembrie, inclusiv.