Bonificaţii la plata impozitelor locale până la 31 martie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPITVBL

Bonificaţii la plata impozitelor locale până la 31 martie

Administrație 23 Martie 2010 / 00:00 534 accesări

Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor că, şi în acest an, persoanele fizice şi juridice beneficiază de bonificaţie la plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie 2010, a tuturor obligaţiilor datorate bugetului local. Potrivit Hotărârii Consiliului Local Municipal 467/2009 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2010, persoanele fizice beneficiază de bonificaţie de 10%, iar persoanele juridice, de bonificaţie de 5% din sumele datorate pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport. „Impozitele şi taxele locale se achită şi în două rate semestriale: prima rată până la data de 31 martie, inclusiv, iar cea de-a doua, până la data de 30 septembrie, inclusiv“, a declarat directorul executiv al SPITVBL, Virginia Ştefănică. Pentru plata impozitelor şi taxelor locale, contribuabilii se pot adresa ghişeelor SPITVBL sau oficiilor poştale din localitate. Obligaţiile datorate bugetului local mai pot fi achitate, de asemenea, prin virament bancar, în conturile deschise la Trezoreria municipiului Constanţa (conturile pentru toate impozitele şi taxele locale fiind postate pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro) sau pe Internet, prin intermediul serviciului Internet banking.



12