Pachetul de măsuri privind modificarea sistemului de penalităţi la plata datoriilor bugetare, limitarea comisioanelor interbancare, plafonarea plăţilor în numerar, introducerea caselor de marcat cu jurnal economic şi îmbunătăţirea procedurii de rambursare a TVA va fi adoptat săptămâna viitoare, a anunţat ieri premierul Victor Ponta. În acelaşi context, el a observat că Direcţia Antifraudă începe să facă lucruri importante şi i-a solicitat ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, să stea cu biciul pe angajaţii instituţiei, pentru combaterea evaziunii fiscale şi creşterea veniturilor la buget. Reamintim că Guvernul a propus Fondului Monetar Internaţional (FMI) introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale, pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar experţii FMI nu au agreat încă măsura, nefiind convinşi de eficacitatea ei. Partea română încearcă totuşi să îi convingă pe experţii FMI că veniturile în minus încasate astfel din impozite, ca urmare a bonificaţiilor, vor fi compensate integral prin sumele pe care Guvernul nu ar mai fi obligat să le cheltuiască pe dobânzile aferente împrumuturilor contractate pentru finanţarea deficitului. Dacă ar fi acceptate, bonificaţiile ar putea fi de 10%, ca şi în cazul plăţii în avans a taxelor locale. În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor a pregătit un proiect de Ordonanţă care prevede că plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 lei pe zi, de la 10.000 lei pe zi. În plus, va fi introdus un plafon de 10.000 lei pentru plăţile între persoanele fizice. Nu în ultimul rând, Guvernul va limita şi comisioanele interbancare pentru plăţile cu cardul, la 0,2 - 0,3%.