Pentru 2010, Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa anunţă contribuabilii că pentru plata impozitelor şi taxelor locale rămân două termene scadente, respectiv 31 martie şi 30 septembrie. Directorul executiv al SPITVBL, Virginia Ştefănică, a declarat că, la fel ca şi în anii anteriori, contribuabilii persoane fizice care vor plăti în totalitate impozitele şi taxele aferente anului 2010 până la primul termen scadent - 31 martie - vor beneficia de o bonificaţie de 10%, iar persoanele juridice, de 5%. Plata impozitelor şi taxelor locale se poate face, conform afirmaţiilor directorului executiv al SPITVBL, în baza înştiinţărilor de plată care au fost trimise de instituţie, în intervalul 5 - 10 ianuarie, contribuabililor sau în baza cardurilor RNU (Rol Nominal Unic) pe care le-au primit de la SPITVBL.