Ca şi în anul care tocmai s-a încheiat, în 2010, Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa anunţă contribuabilii că vor rămâne două termene scadente pentru plata impozitelor şi taxelor locale, respectiv 31 martie şi 30 septembrie. Directorul executiv al SPITVBL, Virginia Ştefănică, a declarat că, la fel ca şi în anii anteriori, contribuabilii persoane fizice, care vor plăti în totalitate impozitele şi taxele aferente anului 2010 până la primul termen scadent - 31 martie, vor beneficia de o bonificaţie de 10%, iar persoanele juridice vor avea o bonificaţie de 5%. „Amintim că nici în anul 2010 nu sunt majorate taxele şi impozitele faţă de 2009 decât cele prevăzute a fi majorate prin Codul Fiscal. Astfel, vor creşte cu 20% impozitul pe teren, casă şi maşini pentru persoanele fizice, iar la persoanele juridice creşterea de 20% se va reflecta doar în impozitul pe teren şi auto“, a declarat Ştefănică. Ea a amintit, de asemenea, că, până la 15 iulie, persoanele juridice trebuie să plătească taxa de irigaţii pentru spaţiile verzi, iar cei care deţin vehicule lente, scadenţa este 31 ianuarie pentru achitarea contravalorii taxei datorate pentru acest tip de autovehicule.