O nouă specie de păianjen a primit numele Bono, după cel al celebrului solist al trupei irlandeze U2, care a şi compus coloana sonoră a unui musical ce îl are ca personaj principal pe Omul-Păianjen. Biologul Jason Bond, de la Universitatea Auburn din statul american Alabama, a descoperit 33 de specii de păianjen noi şi a botezat una dintre ele Aptostichus bonoi, după numele rocker-ului. Un alt motiv pentru alegerea numelui a fost faptul că respectivul păianjen a fost descoperit în Joshua Tree National Park din California, iar ”Joshua Tree”, lansat în 1987, este unul dintre cele mai celebre albume ale formaţiei U2. Omul de ştiinţă a mai numit specii de păianjen descoperite de el după vedete precum Neil Young, Angelina Jolie, Barack Obama şi Stephen Colbert.