BOR se întoarce la origini şi... excomunică trei enoriaşi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

BOR se întoarce la origini şi... excomunică trei enoriaşi

Eveniment 14 Mai 2015 / 00:00 509 accesări

Trei persoane din Focşani au fost excomunicate din Biserica Ortodoxă Română (BOR) printr-o decizie a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, fiind considerate "o reală ameninţare pentru unitatea Bisericii" după ce s-ar fi aflat printre cei mai vehemenţi protestatari faţă de trimiterea la o mănăstire a unui preot. Potrivit unei informări a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, au fost excomunicaţi din BOR Nela Panaite, Elena Daniela Baneş şi Romică Gavrilă, decizia fiind "motivată de declaraţiile pe care le-au făcut, verbal şi în scris, prin care aceştia dovedesc faptul că sunt o reală ameninţare pentru unitatea Bisericii", transmite corespondentul Mediafax. Surse bisericeşti afirmă că această măsură nu a mai fost luată în BOR de câteva sute de ani, fiind specifică primelor secole de creştinism. Potrivit aceloraşi surse, cei trei enoriaşi ar fi fost pedepsiţi pentru că au protestat faţă de deciziile luate de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei care l-au vizat pe preotul Giorgică Vatră de la Biserica "Sf. Apostol Andrei" din Focşani. Acesta a ajuns în atenţia Arhiepiscopiei ca urmare a unei afaceri cu obiecte bisericeşti pe care o are familia sa. Preotul nu a renunţat la afacere, astfel că Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei l-a pedepsit pentru "neascultarea şi atitudinea necuviincioasă faţă de chiriarh (conducător al unei eparhii, mitropolii, patriarhii - n.r.)", fiind trimis la mănăstire pentru o perioadă de 30 de zile. În urma deciziei, enoriaşii au protestat în faţa bisericii în mai multe rânduri, începând din toamna anului trecut, ajungându-se până la acuzaţii grave la adresa preoţimii şi a conducătorilor Arhiepiscopiei. Cei trei excluşi din rândurile Bisericii s-au aflat printre cei mai vehemenţi protestatari. Excomunicarea este cea mai grea pedeapsă pentru un creştin. Celor trei persoane nu li se interzice să mai intre în biserică, însă, excluşi fiind, pierd orice legătură cu cele sfinte şi orice asistenţă din partea BOR. Ei ar mai putea reveni în rândurile Bisericii doar dacă i-ar cere iertare arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei şi dacă acesta ar accepta.



12