Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a refuzat, ieri, în cadrul vizitei sale la Constanţa, să se întâlnească cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa şi cu primarii care îl aşteptau la Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman”, fapt care a stârnit reacţii din partea preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. „Ministrul a refuzat să vină pentru că a mers la Prefectură, pentru că aşa a primit ordine de la Guvernul pe care îl reprezintă. Noi convocasem aici primarii, la Biblioteca Judeţeană. Din păcate, el a ales să meargă la Prefectură, lucrurile nerezolvându-se aşa cum ne-am dorit, în ceea ce priveşte proiectele cu fonduri europene legate de mediu. Nu înţeleg ce atribuţii are Prefectura cu fondurile europene. Poate îmi spune şi mie cineva o singură atribuţie a prefectului legată de fondurile europene... Din păcate, prefectul nu ştie decât să pună piedici, să atace în contencios administrativ hotărârile ce vizează proiectele europene. Nu văd utilitatea unor astfel de demersuri cu un personaj care aşa înţelege să ajute judeţul Constanţa”, a declarat Constantinescu.