Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, ieri, că se aşteaptă la susţinerea Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) pentru candidatul Uniunii la alegerile prezidenţiale. În replică, preşedintele CNMT, europarlamentarul Tokes Laszlo, a fost reţinut în declaraţii, afirmînd că va discuta în cadrul organizaţiei pe care o conduce dacă o susţinere la alegerile prezidenţiale se înscrie în cadrul înţelegerii semnate cu UDMR, sub titlul de Solidaritatea Maghiară. “Discutăm în CNMT după şedinţa Consiliului Reprezentanţilor UDMR (CRU)”, a afirmat Tokes, ceea ce înseamnă că CNMT va lua în discuţia un asemenea sprijin după data de 27, cînd va avea loc şedinţa CRU. În cadrul acestei şedinţe, UDMR îşi va desemna candidatul la alegerile prezidenţiale. Pe de altă parte, vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo a afirmat, ieri, că în UDMR există o “dorinţă generală” ca Marko Bela să îşi asume rolul de candidat la preşedinţie, dar depinde numai de acesta dacă va accepta. El a recunoscut că mai există şi trei alternative pentru această candidatură. Borbely a subliniat că rolul candidatului UDMR la prezidenţiale constă în a face cunoscute interesele comunităţii etnice pe care o reprezintă. Liderul udemerist a apreciat că un etnic maghiar ar putea fii un preşedinte bun al României: “Da. Consider că eu sau colegii am putea fi. De ce nu un candidat de etnie maghiară? Recunoaşte toată lumea de bună-credinţă că am făcut faţă, am reprezentat interesele tuturor cetăţenilor din România şi aşa ar fi şi dacă am fi aleşi preşedinţi. Deci, da! Eu cînd mă angajez la o treabă, mă angajez cu toate motoarele, deci eu n-o să candidez la Preşedinţie doar de complezenţă, să bifez ceva. Eu, dacă mă angajez la aceasta, mă angajez cu credinţa că da, aş fi un preşedinte bun. Ca şi colegii mei”. Liderul UDMR a comentat glumind situaţia ingrată a unui candidat de etnie maghiară, amintind de vorba intrată în folclor “ce păcat că este ungur”, spusă în anii precedenţi, în legătură cu candidatura lui Frunda. Mai multe organizaţii UDMR au cerut, în ultima perioadă, ca Uniunea să aibă candidat la alegerile prezidenţiale. Unul dintre numele vehiculate este cel al preşedintelui executiv al UDMR, Kelemen Hunor. Potrivit unor surse din UDMR, la şedinţa de sîmbătă a Consiliului Consultativ, patru organizaţii - trei din Secuime şi Bihorul - au spus că este nevoie de o figură nouă în cursa pentru alegerile prezidenţiale, însă majoritatea au fost de părere că această bătălie electorală revine preşedintelui de partid, pentru că aşa vor proceda şi partidele româneşti. Un alt posibil candidat din partea UDMR ar putea fi episcopul Laszlo Tokes, preşedintele CNMT. Se pare că această candidatură este privită ca sigură, deoarece acesta „are capacitatea să ia voturi şi de la români”.