Borbely crede că UDMR ar trebui să aibă un candidat la Preşedinţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Borbely crede că UDMR ar trebui să aibă un candidat la Preşedinţie

Politică 24 Aprilie 2009 / 00:00 269 accesări

Vicepreşedintele executiv al UDMR, deputatul Borbely Laszlo, a declarat, ieri, că uniunea ar trebui să aibă un candidat propriu la Preşedinţie: “În ceea ce priveşte candidatura unui membru al UDMR la Preşedinţie, am făcut un sondaj de opinie şi a fost foarte clar punctul de vedere al maghiarilor că ar fi bine. Eu consider că ar fi bine să avem un candidat la Preşedinţie, dar o vom discuta nu la Congres (în 25 aprilie - n.r.), o vom discuta în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali. Pînă în toamnă, vom decide”. Borbely a spus că, deocamdată, există doar supoziţii legate de ceea ce va face UDMR într-un posibil al doilea tur al alegerilor prezindenţiale, dar a refuzat să precizeze dacă exclude un eventual sprijin al uniunii pentru actualul şef al statului. În ceea ce priveşte acordarea cetăţeniei pentru cetăţenii din Republica Moldova, Borbely a spus că este o măsură electorală: “Eu cred că este mai mult o acţiune de campanie. Am avut mai multe discuţii şi am aflat că este o problemă de organizare. Există mai mulţi cetăţeni din Moldova care stau aici de ani de zile şi nu primesc cetăţenia. Eu consider că nu e niciun fel de problemă cu această OUG, numai să se aplice. Noi am susţinut şi demersurile statutului ungar pentru dubla cetăţenie. Dar în campanie şi la vot cetăţenii moldoveni care sînt şi români îşi vor aduce aminte”. În altă ordine de idei, în calitate de preşedinte al Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor, Borbely a apreciat că, începînd cu 1 august, România trebuie să înceapă retragerea trupelor din Irak.

Taguri articol


12