Omul de afaceri Boris Berezovski, opozant al Kremlinului, aflat în exil la Londra, este în spatele rugăciunii punk anti-Putin interpretate de trupa Pussy Riot într-o catedrală din Moscova. Într-o emisiune difuzată în noaptea de marţi spre miercuri de postul de televiziune Rusia 1, o persoană pe nume Alexei Veşniak, care s-a prezentat drept un fost consilier al miliardarului rus, a declarat că Berezovski i-a arătat, în 2011, imagini cu Nadejda Tolokonnikova (una dintre membrele trupei Pussy Riot, în prezent în închisoare) şi cu soţul ei Piotr Verzilov, anunţând că, în curând, vor trece la acţiune împotriva Bisericii. ”Cine se află în spatele acestor femei vinovate de sacrilegiu? După părerea mea, una dintre aceste persoane este Boris Berezovski”, a adăugat Veşniak, afirmând că miliardarul rus voia să zdruncine puterea Bisericii Ortodoxe ruse şi a forţelor de securitate. O emisiune prezentată de acelaşi om de televiziune, Arkadi Mamontov, în aprilie, a adus deja în discuţie implicarea lui Berezovski în cazul Pussy Riot, bazându-se pe faptul că opozantul i-a trimis, în ianuarie, o scrisoare patriarhului rus, înaintea alegerilor prezidenţiale, cerându-i să susţină o schimbare de regim.
Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, de 30 de ani şi Maria Alehina, de 24 de ani, au fost condamnate, în august, la doi ani de închisoare, fiecare, pentru huliganism şi incitare la ură religioasă, după ce au interpretat, în februarie, o rugăciune punk în Catedrala Hristos Mântuitorul, cerându-i Fecioarei Maria să îl alunge pe Putin de la putere.