Partidul Democrat (DS) din Serbia a anunţat miercuri că a obţinut sprijinul Partidului Socialist (SPS), crucial pentru candidatul său, actualul preşedinte Boris Tadic, care ar putea astfel să câştige cel de-al doilea tur al prezidenţialelor programate pentru 20 mai. „Coaliţia grupată în jurul SPS îl va sprijini pe Boris Tadic în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale”, a fost anunţul oficial dat publicităţii la capătul unei reuniuni între reprezentaţii celor două partide. Cu sprijinul SPS, a treia forţă parlamentară în urma scrutinului general de duminică, proeuropeanul Boris Tadic se află în postura de favorit al turului secund, când va încerca să obţină cel de-al treilea şi totodată ultimul mandat de cinci ani în fruntea ţării.
În primul tur, Boris Tadic a obţinut 25,34% dintre voturile exprimate, surclasându-l la mică distanţă pe naţionalistul Tomislav Nikolic, cu 24,99%. Tabăra lui Tadic şi socialiştii au convenit de asemenea să îşi continue pe viitor activităţile politice comune şi să lucreze împreună pentru a forma o majoritate în Parlament. Cele două formaţiuni au decis să examineze după alegerile prezidenţiale problemele referitoare la componenţa guvernului. Preşedintele SPS şi în acelaşi timp ministru de Interne în cadrul actualei coaliţii, Ivica Dacic, şi-a exprimat după alegerile de duminică dorinţa de a fi numit premier al noului cabinet, în schimbul susţinerii lui Boris Tadic.