Ultimele şase bilete pentru turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din 2010 se acordă astăzi: patru în Europa şi câte unul în America şi Africa. Algeria şi Egipt vor mai juca încă o partidă, după cea de sâmbătă, din Egipt, o partidă decisă în min.… 96, atunci când golul gazdelor a adus o egalitate perfectă între cele două echipe! Astfel că ele vor juca un meci de baraj în Sudan. În Europa, Franţa pare cel mai aproape de calificare, dar ultima echipă britanică ajunsă pe “Stade de France” s-a impus mai clar decît o arată scorul, Franţa - Scoţia 0-1, în 2007. Grecia are în continuare mari şanse de a ajunge în Africa de Sud, meciul din Ucraina plecînd de la 0-0. Rusia şi-a cam risipit şansele uriaşe de calificare pe care le avea la un moment dat, slovenii sperând la calificare. Este şi cazul Bosniei, cea mai ghinionistă echipă de sâmbătă! Dar Dzeko & Co au capacitatea să treacă de lusitani, care nu au evoluat strălucit în aceste preliminarii. În sfârşit, Uruguay are prima şansă în disputa cu Costa Rica, după ce s-a impus şi în deplasare. Programul partidelor din play-off: Algeria - Egipt; Ucraina - Grecia (în tur: 0-0); Bosnia - Portugalia (0-1); Slovenia - Rusia (1-2); Franţa - Irlanda (1-0); Uruguay - Costa Rica (1-0).