Cu prilejul prăznuirii \"Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur\", la Cumpăna au fost botezaţi, ieri, trei copii aflaţi în prezent în asistenţă maternală. Evenimentul a fost organizat de către Primăria Cumpăna, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. “Este prima acţiune din acest an de încreştinare a copiilor. Sînt acţiuni de ajutorare a copiilor care se află în căminele de copii sau în spitale. Aceşti copii au primit taina Sfîntului Botez în Biserica \"Sfînta Cuvioasă Parascheva\", din comună. Naşii, care le vor veghea drumul în viaţă, sînt oameni cu credinţă, cu dragoste de aproapele lor“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gîju. La Cumpăna a devenit deja un obicei ca micuţii cărora soarta le-a fost potrivnică şi care sînt în grija unor asistenţi maternali să primească botezul în cîte o zi de sărbătoare. Unul dintre naşi este secretarul Consiliului Judeţean Constaţa, Mariana Belu, care a spus că este bucuroasă că poate să fie naşa unui copil care nu a avut norocul de a avea o familie.
Pe lîngă botezul celor trei copii, ieri a avut loc şi o acţiune de ajutorare a unor bătrîni din localitate, acţiune care durează de două luni şi care a avut ca scop sprijinirea vîrstnicilor. “Astăzi, (n.r. - ieri) am încheiat o acţiune pe care noi am avut-o timp de două luni la Cumpăna, care a vizat ajutarea a 40 de bătrîni. Acţiunea a constat în oferirea, în fiecare săptămînă, a unor pachete cu alimente“, a declarat directorul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, filiala Constanţa, Carmen Lungu. Voluntarii, studenţi ai Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii “Andrei Şaguna“, au încercat să le reducă bătrînilor gradul de sărăcie, le-au gătit şi le-au făcut curăţenie în case. “Voluntarii au încercat să le ofere acel suport emoţional de care bătrînii au nevoie şi de care sînt lipsiţi din cauza societăţii care îi marginalizează“, a mai spus Carmen Lungu.