Cunoscutul designer român Cătălin Botezatu participă, în această perioadă, la unele dintre cele mai importante evenimente internaţionale ale modei. Două dintre acestea sunt organizate chiar în Bulgaria. În perioada 28 ianuarie - 3 februarie, oraşul Plovdiv găzduieşte “Men’s Fashion Week Europe”, unde creatorul român a fost invitatul special al prim-ministrului Bulgariei, Boyko Borisov. Chiar la plecarea din ţara vecină, Cătălin Botezatu ne-a relatat: „La Plovdiv am participat la această Săptămână a Modei destinată lenjeriei, costumelor de baie pentru bărbaţi. Am avut două prezentări. Mă voi întoarce în Bulgaria, la Sofia, miercuri, după ce vin de la Roma. În capitala Bulgariei voi expune o colecţie de tip haute-couture cu rochii de seară”.
La “Men’s Fashion Week Europe”, Cătălin Botezatu a prezentat două colecţii de lenjerie intimă masculină: „Ice\", în cadrul căreia manechinii au avut aplicaţii de oglindă pe figură, pentru a sublinia tema glacială şi „The Last Samurai\", unde, aşa cum sugerează şi denumirea, au abundat elementele inspirate din tradiţia niponă. În cadrul show-ului a defilat şi manechinul român Voicu Pânzar. Un alt aspect inedit, pe scena de la Plovdiv, a fost şi prezenţa unor modele africane, care au fost „livrate” de o agenţie de modeling din Angola.
Înaintea evenimentului din Bulgaria, Cătălin Botezatu a fost invitat de onoare, săptămâna trecută, în oraşul montan austriac Kitzbuhel, pentru a-şi prezenta cele mai noi colecţii vestimentare, în cadrul a două evenimente ce i-au oferit designerului român o audienţă nu doar selectă, dar şi numeroasă… de peste 5.000 de spectatori. Designer-ul a menţionat că prezenţa sa în luxoasa staţiune, renumită în lume, în rândul împătimiţilor sporturilor de iarnă, a fost ocazionată de un dublu eveniment: deschiderea Campionatului Mondial de Ski şi lansarea celui mai nou complex hotelier de cinci stele din Kitzbuhel, Tirol, care aparţine soţiei primarului Moscovei. Cu acest prilej, a fost organizat “Kitz’n\'Glamour”, în cadrul căruia creatorul de modă român a prezentat, în faţa a zeci de jurnalişti din toată lumea, colecţia haute-couture „Return to Ra” şi o nouă serie pret-a-porter, creată special pentru această ocazie. Piesele sale vestimentare au fost purtate de manechine celebre din cadrul agenţiei conduse de Heidi Klum. A doua zi, în faţa unui public exclusivist format din peste 1000 de invitaţi, oameni de afaceri, politicieni, artişti şi sportivi, Cătălin Botezatu a susţinut o nouă prezentare în selectul local La Rosieunde. La petrecerea care a urmat prezentării, acesta a socializat nu doar cu manechinele lui Heidi Klum, dar şi cu o frumoasă prezentatoare germană.
Referitor la evenimentele la care va participa în această săptămână, Cătălin Botezatu a precizat că se va întoarce de la Săptămâna Modei de la Sofia pe data de 10 februarie, după care va sta o zi în ţară şi ulterior, va „zbura” peste Ocean unde, în cadrul Săptămânii Modei de haute couture de la New York, ce se desfăşoară la luxosul complex Waldorf Astoria, va expune o colecţie de rochii.