Cu ocazia Zilei Crucii Roşii Române, care se celebrează pe 4 iulie, reprezentanţii Crucii Roşii - filiala Constanţa organizează un eveniment special. La ora 11.00, la Biserica Sfânta Treime (Catedrala Eroilor de la Casa de Cultură), are loc botezul primului fin al Crucii Roşii - filiala Constanţa, spune directorul Crucii Roşii Constanţa, Carmen Lungu. La ora 17.00, în Năvodari, la Casa de Cultură, toţi cei care doresc să participe se vor întâlni în cadrul unui spectacol cu toţi copiii premiaţi naţional şi internaţional, invitat de onoare fiind Mihai Trăistariu. La începerea spectacolului vor primi diplome de excelenţă persoane din mass-media, ONG-uri şi persoane publice care s-au implicat în activităţile Crucii Roşii Constanţa. Crucea Roşie împlineşte 135 de ani de la înfiinţare. „Noi suntem responsabili să transmitem mai departe această moştenire de valoare pe care nobilii noştri predecesori ne-au încredinţat-o! Astăzi, noi scriem istoria!, dar nu putem decât dacă formăm o familie, dacă ne păstrăm aceleaşi valori învăţate de la ei, dacă tinerii noştri voluntari sunt educaţi în acest spirit”, a declarat Carmen Lungu.