Botniţa pedelistă şi democraţia lui peşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Botniţa pedelistă şi democraţia lui peşte

Eveniment 29 Octombrie 2010 / 00:00 425 accesări

PDL şi-a dat arama pe faţă. Prin exponenţii săi de bază, le-a interzis parlamentarilor săi să voteze! Cu alte cuvinte, le-a băgat pumnul în gură. Am asistat, practic, la o schimbare de lesă. Pentru o zi, PDL a luat lesa de pe grijile presei şi a pus-o pe oamenii săi. E şi aceasta o formă de stil în materie de “ciocul mic” în materie de vot. Domnului Boc i-au tremurat izmenele. Alea de pe călător. I-au tremurat în aceeaşi cadenţă cu cele de la Cotroceni. Dacă s-a ajuns până la o măsură atât de aberantă, cum este interzicerea unui drept fundamental, atunci, înseamnă că e groasă rău de tot în PDL. E limpede ca lumina zilei că disciplina de partid a fost urcată în pod de răzvrătiţi. Să-i spună domnul Boc lui mutu, ăla care a nimerit, ca şi orbul, Brăila, că e linişte în partid! Dacă s-a apelat la caracteristicile de bază ale lesei, deduc că anumiţi parlamentari sunt din ce în ce mai greu de ţinut în frâu. Pentru liniştea domnului Boc, dintr-un foc, s-a anulat dreptul la vot în bloc! E doar una dintre măsurile preconizate pentru a menţine, precizez, doar la suprafaţă, aşa zisa unitate de monolit din partid. Încet, dar sigur, în PDL, există riscul ca disciplina de partid să se transforme în dictatură. Oricum, măsurile preconizate în ultima vreme nu prevestesc nimic bun. Mai întâi, vorbăreţii, mă refer la cei care au îndrăznit să critice partidul, au fost trecuţi pe tuşă. Unii au fost exmatriculaţi. Alţii urmează să ia şi ei contact cu arama pedelistă pentru simplul motiv că au suflat în ciorba altcuiva. Eroare fatală. Mai marii partidului, în frunte cu “eminenţa cenuşie” de la Cotroceni, simt că pierd teren. Altfel, nu-mi explic de ce i-au tratat pe parlamentarii lor ca pe nişte indivizi tentaţi să trădeze! Până acum, în discursurile lor, nu conteneau să-şi ridice în slăvi activiştii… Simţind pericolul, au apelat la cea mai josnică măsură cu putinţă. Au blocat la mantinelă propria lor maşină de vot. I-au pus “caracatiţa”. De necrezut. E posibil ca, în curând, să se stârnească furtuna în PDL. Chiar dacă liderii săi nu vor să recunoască, PDL se clatină serios din temelie. La capitolul imagine şi credibilitate, Băsescu şi Boc continuă să piardă teren. Acesta este şi motivul pentru care, cu prilejul moţiunii de cenzură, personajelor amintite le-au tremurat intens izmenele. În ciuda eforturilor pe care le fac cei care prezintă situaţia existentă în roz bombon, PDL continuă să-şi dea arama pe faţă. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o formaţiune politică intrată în plin proces de coclire. Treabă ţigănească. Trecerea pe tuşă a lui Vasile Blaga a generat noi fisuri în PDL. Cu siguranţă, după ce furtuna s-a iscat, vom asista la noi şi decisive frământări în PDL. Totul depinde de mersul evenimentelor imediate. Pedeliştii au răsuflat uşuraţi. În graba lor de a sărbători o victorie cârpită, ca la chiori, au omis un mic amănunt - ulciorul nu merge de multe ori la apă. La acest moment, nutresc speranţa că, şi sub impulsul a ceea ce se întâmplă în stradă, căderea guvernului se apropie cu paşi repezi. În această situaţie, pentru Boc, ar însemna sfârşitul politic. Pentru Boc şi PDL. De s-ar duce învârtindu-se…

Taguri articol


12