Sâmbătă a avut loc prima etapă din cadrul Campionatului Naţional de bowling individual rezervat juniorilor, ediţia 2010-2011. Au fost patru turnee, două în Bucureşti, unul în Miercurea Ciuc şi unul în Constanţa, ultimul fiind găzduit de pistele de la centrul de distracţii Lake View Center. Cu zece participanţi, turneul de la Constanţa a fost cel mai “populat”, confirmând tradiţia acestui sport în oraşul nostru. Iată ordinea primilor clasaţi în turneul de la Constanţa: 1. Mihai Pavel (Constructorul) 791p; 2. Dan Năstăsescu (Sport’s Palace-Lake View) 633p; 3. Eduard Tănase (Constructorul) 613p; 4. Mihaela Antimirescu (Imperial Club Bowling) 576p; 5. Vlad Popescu (Elcomex & Delfinii) 543p; 6. Ştefan Macsim (Elcomex & Delfinii) 448p; 7. Virginia Mănescu (CFR) 415p. Arbitrul principal al turneului, Viorel Pavel, ne-a comunicat că Pavel ocupă locul al doilea în clasamentul general, după Răzvan Niţu (Micamam Force Bucureşti), care a acumulat 803p. Năstăsescu este pe 6, Tănase pe 7, iar Mihaela Antimirescu pe 9. În total, 24 de sportivi au punctat la prima etapă. Următorul turneu local de juniori va avea loc pe 20 şi 21 noiembrie.