Box office-ul american din această vară ar putea depăşi 4 miliarde de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Box office-ul american din această vară ar putea depăşi 4 miliarde de dolari

Monden 22 August 2008 / 00:00 504 accesări

Studiourile hollywodiene estimează că box office-ul verii 2008, dominată de filme cu supereroi, va ajunge la circa 4,18 miliarde de dolari, situîndu-se aproximativ la acelaşi nivel ca şi vara precedentă, deşi audienţa din cinematografe a scăzut. Încasările filmului din seria Batman, “The Dark Knight / Cavalerul Negru”, care s-a aflat în fruntea box office-ului din SUA şi Canada de pe 2 mai şi pînă la finele săptămînii trecute, au fost cu 1,2% mai mari decît cele înregistrate în preioada similară a anului trecut, potrivit unui raport realizat de compania de cercetare Media By Numbers. Diferenţa dintre numărul mai mic de spectatori şi încasările mai mari, comparativ cu anul trecut, este justificată de preţurile mai mari ale biletelor de intrare în cinematografe. Luînd în calcul şi audienţa estimată în cinematografele americane în week-end-ul de Ziua Muncii (care se sărbătoreşte în SUA pe 1 septembrie), valoarea box office-ului de vara aceasta va fi aproximativ aceeaşi cu cea din vara precedentă, cînd s-a depăşit, prima oară, pragul de 4 miliarde de dolari încasări.

Brandon Gray, reprezentant al site-ului Box Office Mojo, a precizat că audienţa din cinematografe a fost scăzută în a doua jumătate a verii, majoritatea iubitorilor de film mergînd la cinema pentru a viziona filmul “Cavalerul Negru”, care a avut încasări de circa 500 de milioane de dolari. “Dacă performanţele «Cavalerului Negru» nu ar fi fost peste aşteptări, cu siguranţă ar fi fost o vară cu încasări foarte slabe”, a spus el. Paul Dergarabedian, reprezentant al companiei de cercetare Media By Numbers, consideră că studiourile de la Hollywood au fost supuse unor presiuni din partea publicului pentru a reedita succesul de anul trecut, cînd au fost lansate trei continuări de succes, “Omul Păianjen 3”, “Shrek al Treilea” şi “Piraţii din Caraibe: La Capătul Lumii”. El este de părere că Jocurile Olimpice de la Beijing sînt cele care au influenţat slaba audienţă din cinematografe în luna august. Instabilitatea de pe piaţa economică şi preţul ridicat al petrolului au determinat publicul să fie mai pretenţios în ceea ce priveşte filmele pe care merg să le vadă la cinematograf. “Sînt unii care nu ar ezita să cheltuie 10 dolari pe un bilet la film, pentru a vedea «Cavalerul Negru», dar sînt şi alţii care sînt mai atenţi pe ce anume îşi cheltuie banii”, a mai spus Dergarabedian.

Filmele realizate folosind personaje din benzile desenate s-au dovedit foarte populare, generînd venituri de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Încasările mari ale filmului “Cavalerul Negru” au fost determinate şi de curiozitatea publicului de a-l vedea pe Heath Ledger în ultimul său rol. Pe locul doi în box office-ul verii din SUA şi Canada, după “Cavalerul Negru”, s-a situat “Iron Man - Omul de Oţel”, cu Robert Downey Jr. “Cavalerul Negru” şi “Iron Man - Omul de Oţel” au avut, pînă în prezent, cele mai mari încasări din America de Nord, de 471 de milioane de dolari şi, respectiv, 317 milioane de dolari. Pe locul trei s-a situat filmul “Indiana Jones şi Regatul Craniului de Cristal”, cu încasări de 315 milioane de dolari, în timp ce un alt film cu supereroi, “Hancock”, cu Will Smith, s-a clasat pe locul patru în box office-ul din America de Nord, înregistrînd încasări de 225 milioane de dolari. Pe locul zece a clasamentului s-a situat “Incredibilul Hulk”, cu încasări de 134 milioane de dolari.



12